Medic ce a supraviețuit virusului Ebola se întoarce în Africa ca şi misionar: „Am încredere în Dumnezeu”

Medic ce a supraviețuit virusului  Ebola se întoarce în Africa ca şi misionar: „Am încredere în Dumnezeu”

Un medic creștin ce a contractat virusul Ebola în Africa, în timp ce trata  pacienți care sufereau din cauza infecţiei cu acest teribil virus, afirmă că se întoarce pe continent pentru a continua lucrarea lui Dumnezeu.

Kent Brantly a ajuns pe prima pagină a ziarelor în anul 2014, când a fost aproape de moarte după contractarea virusului în Liberia. A fost dus înapoi în Statele Unite, unde și-a revenit.

Brantly și alți doctori specialişti în Ebola au fost numite Persoanele Anului în revista Time în anul 2014. Brantly a apărut chiar şi pe coperta revistei.

Mai târziu, povestea lui Brantly a fost prezentată în filmul Facing Darkness.

Brantly, soția sa și cei doi copii (cu vârste de 8 și 10 ani) se vor muta în Zambia în această toamnă pentru a sluji în Spitalul Misionar Mukinge, o unitate medicală cu 200 de paturi, care se află la 100 de mile de la cel mai apropiat supermarket, potrivit ziarului Christian Chronicle.

Deşi şi-a recâştigat puterea fizică în câteva luni,  Brantly spune că i-a luat  mai mult timp să se recupereze din punct de vedere emoţional şi spiritual.

„Au trecut cinci ani de vindecare emoțională și creștere spirituală”, a declarat Brantly, în vârstă de 38 de ani, pentru Christian Chronicle. „Cred că am crescut și ne-am echipat în timpul acestor cinci ani într-un mod în care nu l-am făcut înainte de a merge în  Liberia”.

Zambia se află în regiunea de sud-est a Africii. Liberia se află în colțul nord-vest.

„Am petrecut timp împreună, rugându-ne, postind și vorbind împreună despre această plecare … și Dumnezeu a deschis cu adevărat ușile la fiecare pas”, a spus Brantly.

El dă slavă lui Dumnezeu pentru că i-a salvat viața. Acum, Brantly vrea să „trăiască o viață care care să se ridice la înălţimea chemării pe care Dumnezeu mi-a dat-o.”

„În acest moment, cred că asta înseamnă să-mi mut familia în Zambia pentru a sluji la un spital misionar creștin – să slujesc pe cei săraci și să am compasiune pentru oamenii nevoiași și să particip la lucrarea lui Dumnezeu de a face toate lucrurile noi și de a repara lucrurile stricate din lumea în care trăim,” a declarat Brantly.

El a adăugat: „Credem că Dumnezeu a deschis ușile și El va netezi şi calea.”

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale