O adversară a avorturilor, la conducerea unei comisii a ‘drepturilor inalienabile’ în cadrul Departamentului de Stat a SUA

O adversară a avorturilor, la conducerea unei comisii a ‘drepturilor inalienabile’ în cadrul Departamentului de Stat a SUA

Secretarul de stat american Mike Pompeo a numit luni o opozantă a avortului la conducerea unei
comisii însărcinate să examineze modul în care SUA protejează drepturile omului şi rolul acestora în
politica externă americană, informează AFP, potrivit
 agerpres.

Mary Ann Glendon, prefesoară de drept la Harvard şi una dintre liderele mişcării împotriva dreptului la avort, va
conduce o comisie a „drepturilor inalienabile” în cadrul Departamentului de Stat.

Această comisie „trebuie să reflecteze la întrebarea fundamentală: ce înseamnă să spui sau să pretinzi că ceva
este un drept al omului?”, a spus Pompeo.

Căci pentru secretarul de stat american, un creştin evanghelic care îşi evocă adesea credinţa, „instituţiile
internaţionale, gândite şi construite pentru a apăra drepturile omului, s-au îndepărtat de misiunea lor
iniţială”.

Pompeo a subliniat totuşi diversitatea noii comisii, compusă din „experţi în drepturile omului, filosofi şi
activişti, republicani, democraţi şi independenţi”. Printre ei figurează Katrina Lantos Swett, o democrată al
cărei tată, Tom Lantos, a fost un opozant regimurilor dictatoriale.

Unii conservatori americani denunţă marile organizaţii pentru drepturile omului, reproşându-le apărarea
drepturilor reproductive ale femeilor, drepturilor homosexualilor sau egalităţii salariale.

Glendon, fostă ambasadoare americană la Sfântul Scaun, reprezenta Vaticanul la conferinţa ONU privind probemele
femeilor la Beijing în 1985 când Hillary Clinton, pe atunci Prima Doamnă a SUA, a afirmat că „drepturile
femeilor sunt un drept uman”.

Profesoara universitară criticase accentul pus de conferinţa asupra politicilor de contracepţie în ţările în curs
de dezvoltare.

După alegerea lui Donald Trump, guvernul american utilizează problema drepturilor omului pentru a-şi condamna
rivali precum China, Iranul şi Cuba, fără a insista asupra celor ale aliaţilor săi, precum Egiptul şi Arabia
Saudită, notează France Presse.

Dreapta religioasă a lansat de câteva luni împotriva dreptului la avort în statele americane conservatoare,
sperând să facă Curtea Supremă să revină asupra hotărârii sale emblematice prin care a legalizat avortul în
SUA în 1973.

Articol preluat de la Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina
Online

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale