Instanţă din Arizona pronunţă o hotărâre favorabilă libertății religioase

Instanţă din Arizona pronunţă o hotărâre favorabilă libertății religioase – Stiri Crestine.ro

                                                         Curtea Supremă a S.U.A. din Washington, DC.

Doi artiști nu pot fi obligați de stat să facă invitații personalizate pentru căsătoriile persoanelor de același sex, a decis Curtea Supremă din Arizona, spunând că o decizie contrară ar încălca drepturile lor constituționale.

Într-un hotărâre de 4 la 3, cea mai înaltă instanță a statului a declarat că Breanna Koski și Joanna Duka, proprietarii Brush & NIB Studio, care concep şi execută invitații de nuntă personalizate, nu fac obiectul unei hotărâri a autorităţilor oraşului Phoenix, care interzice discriminarea pe baza orientării sexuale.

Decizia instanței este cea mai recentă victorie pentru susţinătorii libertăților religioase, care au contestat legile care încearcă să schimbe percepţia publică din toată țara. Luptele legale pun în opoziţie prevederile Primul Amendament cu drepturile membrilor comunităţii LGBTQ și au condus, în numeroase cazuri, la hotărâri judecătorești aflate în contradicţie unele cu altele.

„Credința lui Duka și Koski în legătură cu căsătoria între persoane de același sex pot părea de modă veche, sau chiar ofensatoare pentru unii. Dar garanțiile constituţionale ale liberei exprimări și libertății religioase nu sunt doar pentru cei care sunt considerați suficient de iluminați, avansați sau progresiști. Sunt pentru toți,” a scris judecătorul Andrew Gould în decizia instanței.

 Joanna Duka (stânga) și Breanna Koski (dreapta), ce dețin o mică afacere de invitații de nuntă

Hotărârea s-a limitat doar la cele două artiste și la invitațiile lor de nuntă, iar instanța a scris, în motivarea hotărârii care are 52 de pagini, că orașul nu a întreprins încă nici o acțiune împotriva afacerii pentru încălcarea legii locale.

Un purtător de cuvânt al orașului Phoenix a declarat că legea anti-discriminare este încă legal valabilă și rămâne în vigoare.

„Curtea Supremă din Arizona a pronunțat o hotărâre foarte limitată conform căreia o afacere locală are dreptul să refuze să facă invitații de nuntă personalizate pentru căsătoriile cuplurilor de același sex, care sunt similare cu produsele anterioare ale designerului. Această hotărâre nu se aplică nici unei alte afaceri din Phoenix ”, a spus purtătorul de cuvânt.

Trei dintre judecătorii instanței nu au fost de acord cu hotărârea majorității, spunând că legea orașului nu reglementează libera exprimare – doar comportamentul.

„Constituția și legile noastre nu dau dreptul unor întreprinzători privaţi să discrimineze clienții pe baza dezaprobării de către proprietari a anumitor grupuri, chiar dacă această dezaprobare se bazează pe o credință religioasă sinceră,”  conform opiniei contrare enunţată de judecătorul Scott Bales, care s-a şi pensionat în această vară.

Susţinătorii drepturilor LGBTQ au criticat hotărârea instanței.

                                                   Completul Curții Supreme a statului Arizona

„Această hotărâre este în contradicție dramatică cu deciziile instanțelor din toată țara care au refuzat să creeze o acoperire religioasă pentru ca firmele private să fie exonerate de la respectarea legilor privind drepturile civile și să își aleagă clienții după propriile criterii religioase,” a spus Jennifer Pizer, avocat în cadrul Lambda Legal.

Anul trecut, Curtea Supremă a S.U.A. a decis într-un caz care a implicat un cofetar creștin care a refuzat să facă un tort personalizat pentru o căsătorie între persoane de același sex, că Comisia pentru Drepturile Civile din Colorado a dat dovadă de prejudecăţi religioase împotriva lui și a pronunţat o hotărâre favorabilă pentru el pe această bază limitată.

De la pronunţarea acelei hotărâri, alte instanțe de judecată s-au pronunțat atât pentru cât și împotriva plângerilor pe motive religioase, în situații similare.

O florăreasă  din Washington a apelat la Curtea Supremă a Statelor Unite, după ce Curtea Supremă a statului în care locuia a decis împotriva ei, pentru că a refuzat să creeze aranjamente florale pentru o nuntă între persoane de același sex.

În Minnesota, o companie de producţie video care dorea să filmeze la nunţi, dar refuza să accepte comenzi pentru cuplurile de același sex, a avut câștig de cauză într-un tribunal federal luna trecută.

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale