Evanghelicii italieni denunță lipsa libertății religioase din ţara lor

Evanghelicii italieni denunță lipsa libertății religioase din ţara lor

Aproximativ 200 de credincioşi evanghelici au participat recent la o manifestație pașnică pentru a denunța închiderea bisericii Punto Luce din Milano și a cere „libertate de închinare pentru toți”.

Pe 26 iunie 2019, biserica italiană Punto Luce (Punctul de lumină) a primit un ordin de la municipalitatea San Giuliano Milanese din Milano prin care li s-a interzis să se întâlnească la locul lor obișnuit de închinare. De atunci, cei 70 de membri ai bisericii nu mai au unde să se întâlnească și să se închine împreună. Li s-a interzis să folosească o clădire ce era închiriată pentru „acte de cult, evenimente culturale și centru social”. După mai mulţi ani în care biserica s-a întâlnit în acea locaţie, în decembrie 2018, autoritățile locale au verificat clădirea la exterior și au stabilit că nu s-a solicitat permisiunea lor pentru întâlniri în acea clădire.

Pentru a protesta împotriva acestei măsuri, biserica Punto Luce și Alianța Evanghelică Italiană (AEI) au organizat o manifestație pașnică pornind de la biserică la primăria din San Giuliano Milanese, cerând „libertate de închinare pentru toți”. Marșul s-a desfășurat sâmbătă, 26 octombrie, şi au participat aproape 200 de persoane din diferite biserici evanghelice. Evenimentul a început cu pastorul Bisericii Punto Luce, Michael Schaafsma, explicând motivele care au determinat municipalitatea San Giuliano Milanese să ordone închiderea spaţiului pentru întâlnirea bisericii. După aceea, președintele AEI, Giacomo Ciccone, a amintit rolul și prezența evanghelicilor în timpul unirii țării și a perioadei fasciste și a adus în discuţie problema nerezolvată a recunoașterii pastorilor ca şi lucrători religioşi şi absența unei legi privind libertatea religioasă.

Protest al credincioșilor bisericii Punto Luce!

Închiderea lăcaşului de cult a fost adusă şi la cunoștința Națiunilor Unite, în cadrul raportării periodice universale (UPR) pentru Italia din 30 septembrie 2019, procedură prin care fiecare stat membru al ONU este așteptat, la fiecare patru ani, să se supună unei examinări generale în domeniul drepturilor omului. Mai mulţi oficiali Wissam al-Saliby (ofițer de apărare WEA), Damaris Marletta (avocat AEI), Michael Mutzner (reprezentant permanent al WEA la Națiunile Unite), Marjie Davidsdochter (apărătorul drepturilor omului WEA), președintele Ciccone și pastorul Schaafsma, au subliniat că libertatea religioasă este sub amenințare în Italia, iar biserica Punto Luce a suferit un prejudiciu grav. Președintele Ciccone a vorbit și despre prezența cvasi-predominantă a Bisericii Catolice în rețelele de servicii publice, ceea ce duce la o diferenţă de tratament, din partea autorităţilor, a bisericii evanghelice față de biserica majoritară.

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale