„Problema cea mai mare a creștinilor astăzi este că nu mai au busolă”!

„Problema cea mai mare a creștinilor astăzi este că nu mai au busolă”! – Stiri Crestine.ro

Ultima Conferință a Academiei pentru Integritate în Conducere (AIC) din 2019, a adus la Chișinău, unul dintre cei mai tineri politicieni de la București. Printre invitații președintelui AIC, Valeriu Ghilețchi sau numărat: deputatul în Parlamentul României, Robert Sighiartău, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Ion Groza, dar și primari, consilieri locali și alți funcționari activ implicați în viața publică din Republica Moldova.

În deschiderea evenimentului, Valeriu Ghilețchi a menționat că rolul credinței în viața publică este un factor absolut necesar și mai actual ca niciodată. Dânsul a menționat că separarea Bisericii de stat nu este totuna cu separarea credinței de politică, iar integritatea trebuie trăită în toate domeniile, nu doar în viața bisericii.

Cei 50 de participanți la Conferința AIC cu titlul: „Credința și Politica într-o eră tot mai divizată” au avut parte de o provocare din partea invitatului principal Robert Sighiartău.

„Problema cea mai mare a Creștinilor astăzi este că nu mai au busolă! Și mai ales tinerii! Să știți că Dumnezeu este foarte interesat de cariera voastră. La fiecare ne-a dat talanți pe care trebuie să îi punem în negoț. În acest plan, cariera noastră este foarte importantă în ochii lui Dumnezeu! Reforma lui Luther nu a zguduit doar Germania, ci întreaga Europă și a reformat nu doar Biserica, ci întreaga societate. Așa s-a întâmplat la fiecare etapă a reformei în toate țările Europei. Atunci când Biserica trăiește o transformare autentică, este imposibil ca ea să nu se reflecte în societate. De aceea integritatea noastră nu poate rămâne invizibilă, ea trebuie reflectată în spațiul public. Așa s-a născut Uniunea Europeană, ea a luat naștere ca și comunitate după Al Doilea Război Mondial la inițiativa unor lideri vizionari, creștini, care au dorit pacea și binele pentru țările lor. Viața lui David este doar politică, dacă am transpune istoria lui în termenii contemporani ar fi plină de intrigi, scheme, scandaluri la fel cum vedem la știri în zilele noastre. Creștinii trebuie să fie prezenți în viața politică și să prezinte o mărturie autentică” a declarat deputatul și vice-președintele PNL, Robert Sighiartău.

În a doua parte a evenimentului, organizatorii au pus în discuție o temă foarte sensibilă și actuală: „Înțelegerea și discernerea rolului creștinilor în noul mediu politic”. Invitații panelului moderat de Eugen Ghilețchi au fost: Valeriu Ghilețchi, Președintele AIC, Robert Sighiartău, Deputat în Parlamentul României, Constanța Belciug, Directorul Executiv Children’s Emergency Relief International și Ion Groza, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Fiecare dintre ei au provocat tinerii să nu rămână indiferenți la viața cetății.

Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Ion Groza a declarat: „Dacă nu noi, atunci cine? Și dacă nu Acum, atunci Când? Când vom avea barbă lungă de 80 de ani și nu vom mai fi în stare? Dacă nu noi și nu acum, atunci cine și când va face o schimbare pozitivă în această țară? Nu fiți tineri bătrâni, dar să ajungeți bătrâni tot tineri și implicați-vă în viața publică atât cât aveți posibilitate”, a conchis Ion Groza.

„În Statele Unite minoritățile și curentele religioase au aceleași drepturi și libertăți. Minoritățile de obicei sunt foarte active, îndrăznețe și insistente în promovarea unei cauze. Noi creștinii șchiopătăm la acest aspect, suntem mai smeriți, mai timizi. Știu că smerenia este o calitate creștină, dar atunci când este vorba de drepturile și libertățile noastre trebuie să ni le apărăm și să ne facem cunoscute valorile în raport cu anumite probleme sociale. Este important să nu ne neglijăm drepturile pe care le avem în calitate de cetățeni și să ne exercităm rolul pentru a ne promova valorile creștine. Sunt necesare în societate”, a declarat Constanța Belciug.

Ivanna Negruța este asistent social și participă pentru a doua oară la un eveniment marca AIC. Visul ei este să ajungă funcționar în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru a schimba destinul adolescenților rămași fără protecție părintească, iar după școala generală sunt abandonați singuri în fața unui viitor necunoscut și de statul al căror cetățeni sunt:

„Politica este un subiect tabu în spațiul evanghelic. Mulți tineri, care frecventează o biserică nu au perspectivă biblică despre politică, pentru nimeni nu discută în biserici despre acest lucru. Dumnezeu ne cheamă să lărgim Împărăția Lui, și eu cred, că această chemare se referă la toate sferele vieții noastre, inclusiv și politica. Asemenea evenimente ajută tinerii să înțeleagă mai bine, cum să acționeze, ca să își împlinească chemarea. ȘI este bine, să avem asemenea evenimente măcar odată pe lună. Pe lângă dezvoltarea personală, asemenea întâlniri ne ajută să cunoaștem tineri ca noi, care se confruntă cu aceleași provocări în societate și ne pot ajuta să construim punți de colaborare în domeniile în care suntem”, ne-a împărtășit Ivanna Negruța.

Pavel este absolvent al Facultății de Psihologie din Marea Britanie și participă pentru prima dată la un eveniment marca AIC. Recent s-a întors acasă și face voluntariat într-un centru privat pentru adicți. Viața publică este un domeniu care îl interesează:

„Mi-a plăcut evenimentul pentru că speakerii au dat sfaturi practice pentru tinerii care vor să se implice în viața politică, și mai ales la ce ă se aștepte. Deși evenimentul a fost țintit pentru tinerii creștini, încurajarea speakerilor de a lua decizii politice bazându-se pe principii umanitare, incluzând binele familiei, poate fi adresată și politicienilor sau viitorilor politicieni fără a face parte dintr-un anumit grup religios. Cred că e necesară abordarea temei integrității în conducere și conducerea conform principiilor pentru a influența pregătirea unor politicieni profesioniști în care să avem încredere. Cât mai multe evenimente de genul acesta vor spori șansele de a educa o nouă generație de politicieni care să servească poporul”, ne-a împărtășit Pavel Casian.

Academia pentru Integritate în Conducere a luat ființă în toamna anului 2015 cu scopul de a crește o nouă generație de lideri integri pentru implicarea în viața publică, socială, economică și politică a țării.

Articol preluat de la Stiri Crestine.ro

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale