Predicator de stradă răpit de musulmani şi forţat să se convertească la islam

Predicator de stradă răpit de musulmani şi forţat să se convertească la islam – Stiri Crestine.ro

Patru bărbați musulmani au răpit, bătut şi jefuit un predicator de stradă în oraşul Trondheim din Norvegia, după care i-au pus cuțitul la gât și i-au cerut să se convertească la islam sau va fi ucis.

Roar Fløtum, un norvegian care predică şi se roagă pentru cei nevoiași pe străzile acestui oraş istoric din nordul Norvegiei, a fost ademenit pe 28 noiembrie 2019 de 4 bărbaţi, sub pretextul de a merge să se roage pentru un prieten care era „rănit la picior şi aşteaptă să vină ambulanța.”

După ce l-au împins pe Fløttum pe nişte scări, l-au lovit în cap și i-au luat cardurile şi telefonul mobil. Predicatorul a fost luat captiv de către atacatori, care au retras aprox. 1.000 de euro cu cardului acestuia.

Chinurile lui Fløttum au continuat pentru că răpitorii lui au încercat să-l forţeze să recite cuvinte în limba arabă, probabil un crez islamic, şi i-au cerut să „se convertească la islam sau va fi ucis”, ținându-i cuţitul la gât. Musulmanii cred că oricine recită crezul islamic devine musulman, chiar dacă cei care o fac nu înţeleg sau nu cred cuvintele rostite.

Roar Fløttum – imagine preluată de pe contul de Facebook

Voiau să mă facă să zic câteva cuvinte în arabă. Eram speriat şi am crezut că o să mă omoare, pentru că aveau un cuţit şi mi-au spus că nu vor să lase martori,” a declarat Fløttum, care a făcut un apel pe o reţea socială ca oamenii să se roage pentru atacatorii lui, după ce a reușit să scape din mâinile lor.

Poliţia investighează incidentul, care pare a fi primul de acest gen din oraş, însă nu a fost încă arestată nici o persoană.

Fløttum intenţionează să continue activitatea de evanghelism de stradă în Trondheim. „Stau mult pe străzi şi nu am păţit niciodată aşa ceva. E încă devreme şi mă simt traumatizat, dar acest incident nu o să mă oprească. Eu nu vreau nimic altceva decât să le vorbesc altora despre dragostea lui Dumnezeu,” a spus el.

Conform ultimelor estimări din 2016, 5,7% din populaţia Norvegiei este musulmană, în majoritate suniți care locuiesc în Oslo şi în împrejurimi. Există şi o minoritate şiită semnificativă în ţară. Trondheim, în zona centrală, are o comunitate musulmană care a crescut destul de mult în ultimii 10 ani. Societatea Musulmană şi Masjid al-Salam au fiecare câte o moschee în oraş.

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale