Bun venit la ediția 2020 a ghidului 15 Zile de Rugăciune pentru Lumea Hindusă!
Descarcă Ghidul de Rugăciune AICI! De asemenea, poți citi ghidul la finalul acestui articol.
Anul acesta, mai mult decât alți ani din trecutul nostru recent, ne-a conectat pe toți printr-o experiență comună. Covid-19 a afectat viața de zi cu zi a oamenilor din întreaga lume și din aproape toate categoriile sociale.
Experiențele umane comune ale unei pandemii globale ne reamintesc de nevoia pe care o avem cu toții de conexiune și de speranță. Pe măsură ce folosiți acest ghid, dorim să vă simțiți conectați prin rugăciune cu cei care slujesc printre hinduși.
Anul acesta, ne-am concentrat rugăciunile în mare parte asupra femeilor din hinduism. În toate națiunile și religiile, femeile au fost trecute cu vederea sau tratate ca fiind mai puțin valoroase decât bărbații. Acest lucru nu este deloc în concordanță cu planul lui Dumnezeu pentru creația Sa iubită. Prin paginile acestui ghid dorim să recunoaștem și să purtăm în rugăciune nevoile femeilor care trăiesc în comunitățile hinduse și să ne rugăm ca ele să fie binecuvântate și să caute să înțeleagă, cu ajutorul lui Dumnezeu, rolul lor în Împărăția Lui.
Urmăriți StiriCrestine.ro în fiecare zi pentru a citi articolele și motivele de rugăciune!
Vă mulțumim pentru parteneriatul dumneavoastră în mijlocirea pentru femeile hinduse din întreaga lume!
Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro