International Christian Concern (ICC) informează că pe 27 noiembrie, un atac terorist a avut loc asupra unui avanpost al Armatei Salvării din centrul provinciei Sulawesi. Mai multe case ale unor credincioşi au fost arse şi patru creştini au fost ucişi, din care trei au fost efectiv hăcuiţi.
În jurul orei 8 dimineaţa, sediul local Lewonu Lembantongoa din Sigi Regency în centrul provinciei Sulawes, care era amenajat ca şi biserică şi centru de sprijin al Armatei Salvării a fost ţinta unui atac terorist.
Teroristul a dat foc bisericii după care i-a atacat pe Căpitanul Arnianto, pe doamna Mpapa şi pe locotenentul Abram Kako şi pe soţia lui după care a incendiat şi şase case ale unor membrii ai bisericii. Din cele patru victime, trei au fost tăiate în bucăţi iar a patra arsă.
Într-o filmare video care a intrat în posesia ICC se vede cum victima incendiată a fost scoasă dintr-un morman de ruine, în timp ce fumul se ridică în sus în fundal.
Lemban Tongoa este localizată în pădure, unde accesul şi modalităţile de transport sunt limitate. Armata Salvării a cerut credincioşilor din toată lumea să se roage „pentru familiile victimelor, pentru biserică şi pentru pacea regiunii.”
Gina Goh, director regional al ICC pentru Asia de Sud-Est a declarat că „ ICC plânge moartea fraţilor şi surorilor noastre din Indonezia ucişi cu brutalitate în acest atac terorist. Îndemnăm guvernul indonezian să ia măsurile necesare pentru a identifica autorul acestui atac şi a-l aduce în faţa justiţiei. Un asemenea atac lipsit de sens nu poate fi tolerat de către autorităţile unei ţări care se laudă cu „Pancasila”, o ideologie de stat care promovează armonia religioasă şi toleranţa. ”