EFECTUL „Dunning-Kruger” în COVID sau cum ești expert în toate și, în realitate, în nimic?!

EFECTUL „Dunning-Kruger” în COVID sau cum ești expert în toate și, în realitate, în nimic?!

hand forbidden coronavirus,3d render

Fraților, nu credeți tot ce apare pe Internet. Boala COVID-19 există, și nu e ca o gripă obișnuită și se tratează în unele cazuri foarte greu. O spun asta din propria experiență după două săptămâni petrecute în spital și din experiența unchilor mei doctori, care salvându-și pacienții s-au pomenit între viață și moarte.

Vaccinul contra COVID nu poate fi radioactiv și nu poate lumina prin întuneric. Lumea asta e plină de oameni care postează tot felul de inepții, fie pentru a aduna like-uri, fie pentru o agendă ascunsă (serviciile secrete ale unor state uneori promovează astfel de manipulări), fie… din lipsă de discernământ.

Dumnezeu este suveran și în controlul Universului. În teologie avem noțiunea de harul comun al lui Dumnezeu. Medicina este o dovadă a harului comun la lucru în viața noastră a tuturor (nu doar a creștinilor). Dumnezeu a dat înțelepciune omenirii să descopere tratamente pentru tot felul de boli, iar vaccinul este una din aceste descoperiri.

Există o tendință acum printre creștini de a privi necreștinii drept dușmani, guvernele lumii –  la fel, ca fiind dușmani, știința – dușman. A fi necreștin nu înseamnă a fi un dușman activ al creștinilor sau al tuturor oamenilor, ci în cele mai multe cazuri – doar ignorant sau indiferent față de Dumnezeu și poruncile Lui. Vorbim despre depravarea umană în teologie, dar uităm uneori că oamenii nu sunt depravați în mod absolut. Pe parcursul întregii istorii a omenirii, guvernele lumii au fost, în mare parte, conduse de oameni imperfecți, adesea totalitari, adesea răi și hoți, și adesea… necreștini (mai ales în sensul biblic pe care noi, evanghelicii, îl atribuim acestui cuvânt). Cu toate astea, autoritățile, ca instituții stabilite de însuși Dumnezeu, au îndeplinit funcția de menținere a ordinii publice și de aplicare a judecății lui Dumnezeu peste călcătorii de lege (vezi argumentul Apostolului Pavel în epistola către Romani, cap. 13). Uneori guvernele au avut agende malefice (de ex. guvernul nazist sau comunist), dar de cele mai multe ori, funcțiile de bază ale societății care sunt supervizate de către autorități, cum ar fi educația, sănătatea, asigurarea ordinii publice, serviciile publice etc. funcționează mai mult sau mai puțin normal și echitabil. Această ordine și siguranță este ceva ce vine de la Dumnezeu, pentru că El este un Dumnezeu al ordinii. Este grija Lui față de noi toți, făcând parte din harul comun.

În domeniul sănătății în toate țările există mulți oameni profesioniști (chiar dacă nu sunt creștini!) care își fac onest datoria. Printre ei se numără și medici creștini. În eventualitatea unei agende malefice legate de aceste vaccinuri, acest lucru ar fi fost depistat, confirmat și vociferat de mulți experți, nu doar de niște indivizi care fac postări izolate și bizare (ca să nu zic, absurde). În majoritatea covârșitoare a cazurilor, medicii (chiar și cei necreștini!) au intenții sincere de a ne trata atunci când apelăm la ei, și ei chiar doresc din tot sufletul ca noi să ne vindecăm, pentru că sunt și ei oameni creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și nu sunt lipsiți de empatie, omenie și bun simț. Și chiar cei care nu sunt mânați de compasiune, o vor face din simplu motiv, că asta face bine reputației lor de medici. Un medic care vindecă mulți pacienți este considerat un medic bun. La fel, un medicament care tratează sau un vaccin care previne sau ameliorează starea sănătății multor persoane este considerat un medicament bun. Desigur, există și probleme legate de industria farmaceutică, este un business până la urmă, și au existat și vor exista abuzuri, însă acestea au fost și sunt depistate regulat, iar medicamentele care realmente dăunează sunt constant retrase de pe piață. Din păcate, există și mal praxis sau nenoroc și uneori oamenii suferă din cauza unui medicament sau vaccin, regăsindu-se, statistic vorbind, într-o minoritate care face alergie, șoc anafilactic sau alte efecte adverse grave.

Prin asta nu vreau să spun că dezbaterile publice referitor la eficiența sau eventualele efecte adverse ale vaccinului COVID-19 nu sunt necesare. E firesc să avem anumite ezitări și să ridicăm semne de întrebare referitor la un vaccin elaborat în grabă și ține de datoria instituțiilor competente să ne convingă de eficiența și siguranța acestui vaccin. Nu promovez ideea că trebuie să credem tot ce ni se spune de sus, doar pentru că vine de la cei sus puși. Avem exemplul guvernelor comuniste în care am trăit noi sau părinții noștri și știm de câte ori am fost mințiți „în numele” partidului. Din Scriptură știm că trebuie să cercetăm lucrurile și să nu dăm lesne crezare oricăror idei.

Nu ține de mine să vă conving că e bine sau nu e bine să luați vaccinul COVID-19, ci ține de instituțiile abilitate să ne ofere răspunsuri competente și convingătoare. Mă refeream la teoriile conspiraționiste care afirmă că există o agendă malefică de implantare a cipurilor, de exterminare în masă sau că vaccinul COVID-19 conține substanțe toxice. Personal, mi se par nefondate aceste teorii și mă îngrijorează și întristează faptul că creștinii foarte ușor dau crezare oricărui lucru negativ spus despre știință, autorități, și nu în ultimul rând, despre omenia atâtor lucrători medicali care astăzi se expun unui risc enorm pentru a ne trata pe noi.

Apropo de știință, spuneam ceva mai sus că știința e privită ca dușman de unii creștini. Fraților, știința nu e decât un instrument în mâna omenirii, și ea în sine nu poate fi nici rea, nici bună, ci ea devine rea atunci când se trag din ea concluzii filosofice sau metafizice eronate, care mai apoi sunt aplicate în practică, însă aceste concluzii nu țin nemijlocit de obiectul științei, ci țin de convingerile persoanei/persoanelor care le emit. Nimeni nu văd să protesteze împotriva științei atunci când zboară cu avionul, lucrează la computer sau comunică cu rudele prin Skype. Nici un creștin bolnav de diabet nu văd să protesteze împotriva științei atunci când își face injecția cu insulină, nici când îi ajunge în reanimare copilul sau așteaptă la ușă medicul pentru a afla rezultatul unei operații. Însă când vine vorba de lucruri abstracte (pentru noi, oamenii de rând), lucruri pe care nu le pricepem deloc în realitate (cum ar fi vaccinele), brusc devenim experți și postăm sau repostăm tot felul de lucruri pe care niște așa-zisi „experți” le-au spus, experți pe care nu-i cunoaștem, nici nu știm, dacă există în realitate ca indivizi.

Există în știință un fenomen care se numește Efectul Dunning-Kruger. Oricine citește aceste cuvinte să caute pe Google termenul. În esență, oamenii deseori au un sentiment fals de convingere că se pricep într-un anumit domeniu pe când, în realitate, ei nici măcar nu au o înțelegere elementară a lucrului în cauză. Cu cât omul se documentează mai mult, cu cât studiază mai mult, începe treptat să piardă siguranța (tupeul) că înțelege acel subiect, și ezită să se dea cu părerea, pentru că deja e conștient de faptul că e un subiect complicat pe care nu-l cunoaște, nici nu-l înțelege suficient. Iată de ce nu vei vedea mulți indivizi pe rețelele de socializare care să se dea experți în matematică. Dacă cineva ridică o întrebare referitoare la acest subiect, și dacă ne încumetăm să răspundem, ne grăbim, de obicei, să adăugăm că nu suntem sută la sută siguri de exactitatea răspunsului nostru. Există o doză de modestie și ezitare. De ce? Pentru că după 12 ani de liceu știm cât de complicată poate fi matematica, iar unele probleme nu sunt într-atât de simple precum par la prima vedere și suntem la etapa „modestiei”, nu a „tupeului”. Abia când omul studiază un subiect mult mai profund (face un doctorat în domeniu sau practică meseria respectivă un timp îndelungat) și devine cu adevărat expert, abia atunci îi reapare din nou curajul să se dea cu părerea. El deja știe despre ce vorbește. Iată de ce un profesor de matematică de liceu sau de facultate va răspunde la problema postată pe Facebook cu mai multă siguranță, folosind termeni mai categorici.

Din păcate, mulți dintre noi deseori ne credem experți în tot felul de domenii. Ne permitem să dăm sfaturi ce țin de medicină, cât usturoi trebuie să mâncăm, dacă am răcit, sau ce buruiană trebuie să bem ca să ne vindecăm de COVID și de multe alte boli; ne dăm cu părerea care sistem de operare pe computer e mai bun (Windows, macOS, Linux) cu toate că nu suntem familiarizați cu o mare parte a funcționalităților avansate care există în Windows sau macOS, nici nu avem habar cum se scrie o comandă în consolă în Linux; sau ne dăm cu părerea despre cum trebuie condusă țara, cum trebuie să funcționeze guvernul, cum trebuie să voteze parlamentul, când noi de fapt habar nu avem cum este împărțită puterea în stat, care sunt atribuțiile reale ale unui președinte, care e programul acelui partid politic care a venit la putere etc. Acesta e efectul Dunning-Kruger. Expert în toate și, în realitate, în nimic.

Haideți să încercăm să ne privim obiectiv în oglindă și să recunoaștem că nu avem competențe în marea majoritate a acestor situații și, de aceea, haideți să nu mai fim într-atât de „înțepați” în afirmațiile noastre. Nu spun că nu avem dreptul să comentăm, pentru că dacă ar fi așa, ar trebui să rămânem tăcuți referitor la orice domeniu. E ok să ne dăm cu părerea, e ok să nu fim de acord cu ceva, dar nu e ok să devenim agresivi, răutăcioși, mult prea fermi în condamnările noastre. Nu e ok creștinește să spui despre cineva care e dispus să-și facă un vaccin contra COVID, că s-a abătut de la credință. Nici măcar suport biblic nu ai pentru asta. Ai o bănuiala, o presupunere, atât. Haideți s-o luăm mai moale un pic. Nu pot să nu vă reamintesc îndemnul pe care îl găsim în Noul Testament la Iacov 3:

1. Frații mei, să nu fiți mulți învățători, pentru că știți că vom primi o judecată mai aspră!
2. Toți greșim în multe feluri. Dacă cineva nu greșește în vorbire, este un om desăvârșit, capabil să-și țină în frâu tot trupul.
3. Dacă punem zăbale în gura cailor, ca să-i facem să ne asculte, putem să le conducem tot trupul.
4. Iată, chiar și corăbiile, deși sunt atât de mari și sunt duse de vânturi puternice, totuși ele sunt conduse de o cârmă foarte mică oriunde vrea cârmaciul.
5. La fel și limba: ea este un mădular mic, dar se poate lăuda cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!
6. Și limba este un foc. Limba este o lume a nedreptății pusă între mădularele noastre. Ea pângărește tot trupul și aprinde tot cursul vieții; și ea însăși este aprinsă de focul Iadului.
7. Orice fel de specie de animale sălbatice, păsări, animale mici sau pești, poate fi îmblânzită și a fost îmblânzită de neamul omenesc,
8. dar nimeni nu poate îmblânzi limba unui om. Ea este un rău de nestăpânit, plin de venin aducător de moarte.
9. Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul. Frații mei, aceste lucruri n-ar trebui să fie așa!
11. Oare din aceeași gură de izvor curge și apă dulce și apă amară?
12. Frații mei, poate un smochin să facă măsline sau o viță-de-vie să facă smochine? Nici izvorul de apă sărată nu poate da apă dulce.
13. Cine este înțelept și priceput între voi? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii!
14. Însă dacă în inima voastră aveți invidie, amărăciune și ambiție egoistă, nu vă lăudați cu aceasta și nu mințiți împotriva adevărului!
15. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică.
16. Căci acolo unde este invidie și ambiție egoistă, acolo va fi dezordine și răutate de orice fel.
17. Însă înțelepciunea care vine de sus este, mai întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ascultătoare, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, fără ipocrizie.
18. Iar rodul dreptății este semănat în pace de către cei ce fac pace.
(Biblia, traducerea NTR)

Autor: Horia Nedelciuc

Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x