„Plantare și dezvoltare de biserici”, curs gratuit la Școala de Misiune Kairos

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
„Plantare și dezvoltare de biserici”, curs gratuit la Școala de Misiune Kairos

În România sunt 9 orașe fără nicio biserică evanghelică (baptiști, creștini după Evanghelie, penticostali). Mai sunt peste 5.000 de sate fără nicio biserică evanghelică. La ora actuală în țară, inițiativele de plantare de biserici sunt numărate pe degetele de la o mână. De aceea, în anul 2021, Școala de Misiune Kairos lansează un program de Misiune Internă

În perioada, 11-13 ianuarie, Școala de Misiune Kairos își deschide larg ușile pentru un nou curs gratuit pentru cei interesați de misiune internă. Evenimentul se va desfășura în intervalul orelor 18:00-21:00 și va avea ca temă: „Plantarea și Dezvoltarea de biserici”.

Invitatul special al cursului este directorul Colegiului Biblic „Pacea”, Robert Kramer. Cursul de va desfășura la sediul Școlii Kairos din Suceava pe str. Morii, Nr. 224, Sf. Ilie, Suceava (Google maps: Școala Kairos)

Timp de două zile, descoperiți și învățați cum să plantați și să creșteți o biserică împreună cu Robert Kramer. Echipați-vă pentru Marea Trimitere alături de Școala de Misiune Kairos. Răspândiți bucuria mântuirii înarmați cu armura credinței. Lumea modernă are nevoie de lucrători bine pregătiți pentru ura și confuzia din aceste vremuri.

Pentru mai multe detalii și întrebări puteți contacta organizatorii la 0724 041 192 sau la [email protected] Cursul este gratuit. Toți cei interesați sunteți așteptați cu drag!

Școala de Misiune Kairos, prin programul de misiune internă, echipează și formează oameni care au pe inimă lucrarea de evanghelizare și plantare de biserici în România. Programul de misiune internă se adresează celor care au primit chemarea de a fi evangheliști și doresc să se instruiască în vederea acestui scop. Școala de Misiune asigură instruirea teoretică și practică a candidaților pentru misiunea internă. Oferă un cadru propice creșterii spirituale, acumulării de cunoștințe necesare misiunii interne.

Dacă ai pe inimă o mare dorință să împărtășești Evanghelia semenilor tăi și vrei să te instruiești în domeniul acesta, profită de ofertele lansate de Școala de Misiune Kairos!

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă încurajează să profitați de această oportunitate pentru echipare, indiferent de rolul care îl aveți în câmpul Evangheliei. Educația poate schimba lumea. Dacă nu aveți timp pentru acest eveniment, transmiteți-l celor pentru care ar fi util. Încărcați-vă bateriile și ajutații și pe alții să profite de această oportunitate.

Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x