Ultra-ortodocşii din Israel sfidează ultimele restricţii.

Sute de copii în vârstă de până la şase ani merg din nou la grădiniţă în Israel, începând de duminică, prima zi lucrătoare a săptămânii în această ţară, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Israelul a început prima etapă de relaxare a interdicţiilor de circulaţie impuse la nivel naţional din 18 septembrie. Copiii peste şase ani şi adolescenţii vor continua învăţământul online, de acasă, pe durata întregii etape.

Zeci de mii de elevi ultra-ortodocşi au revenit însă la şcolile primare religioase, după ce un rabin cunoscut a ordonat redeschiderea acestora, încălcând restricţiile guvernamentale. Rabinul Chaim Kanievsky a sfidat ordinele guvernului şi în timpul primei perioade de interzicere a circulaţiei în Israel, în martie, ţinând deschise şcolile ultra-ortodoxe şi susţinând că coronavirusul poate fi combătut prin evitarea bârfelor şi calomniilor şi punând nevoile celorlalţi mai presus de cele proprii.

Kanievsky, în vârstă de 92 de ani, s-a îmbolnăvit de COVID-19, dar a continuat să lucreze la domiciliul său dintr-o suburbia ultrareligioasă Bnei Brak de lângă Tel Aviv. Ulterior, el şi-a schimbat radical poziţia şi a decretat că oricine nu respectă instrucţiunile Ministerului Sănătăţii este în situaţia cuiva care urmăreşte să comită o crimă.

Săptămâna trecută, el s-a răzgândit din nou, după eşecul unor negocieri cu guvernul.

Originea articolului: Info Crestin

0 0 votes
Article Rating

ALTE FILME CREȘTINE

Polycarp

O tânără fată slave, Anna, este salvată și adoptată de creștini în Smyrna secolului al II-lea și se împrietenește cu episcopul lor vârstnic, Polycarp. Așa

Cazul pentru Hristos

Un jurnalist de success, Lee Strobel, cu rapoartele sale de investigație premiate recent i-au câștigat o promovare a editorului legal la Chicago Tribune. Dar lucrurile

Pavel, apostolul lui Hristos

Pavel, care merge de la cel mai infricos persecutor al creștinilor la cel mai influent apostol al lui Hristos, își petrece ultimele zile în așteptarea

Într-o clipită

Ceea ce trebuia să fie vacanța perfectă vine la o intersecție oribilă pentru detectivul David Ramsey (David A.R White). La bordul unui iaht privat pe

Pastorul

„Pastorul” este atât un studiu de caractere dramatice, cât și o parabolă răscumpărătoare care are publicul înrădăcindu-i pe cei care nu-și dau seama. Stabilit în

Întoarceți-vă la locul de ascundere

Când luptătorul de rezistență, Piet Hartog, mărturisește atrocitățile față de evrei, el este desenat de dragostea lui frumoasă Aty și de mătușa ei Corrie în

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x