Creștere tulburătoare a numărului de persoane care aleg eutanasia în Australia

Statul australian Victoria a fost primul din ţară în care s-a legalizat sinuciderea asistată în anul 2017. Până în septembrie 2020, numărul persoanelor care şi-au pus capăt vieţii în acest mod a fost de 10 ori mai mare decât ceea ce au previzionat oficialii. Previziunile spuneau că nu vor fi mai mult de o duzină de morţi pe an, însă numărul persoanelor care au ales să moară a fost de 124.

Comitetul pentru Revizuirea Sinuciderii Asistate Voluntar a publicat un RAPORT pentru activitatea înregistrată în acest domeniu din iulie până în decembrie 2020. Toate aspectele privind sinuciderea asistată au înregistrat creştere. Tot mai mulţi doctori se înrolează pentru a participa la moartea pacienţilor lor, cu o creştere de 31,6%, în timp ce „numărul morţilor prin administrare practică” – adică pacientul a fost eutanasiat de un cadru medical în loc să-şi administreze singur medicaţia care îi pune capăt vieții – a crescut cu 82%. Numărul de persoane care a cerut sinuciderea asistată a crescut cu 30,9%.

În mod îngrijorător, datele arată că membrii familiei sau prietenii contactează doctorii pentru a iniţia sinuciderea asistată la fel de des ca şi persoana care vrea să moară. În aproape 36% din numărul de cazuri, persoanele care îşi doresc să moară au căutat această opţiune ele însele. Însă în 22% din cazuri, un membru al familiei sau un prieten a contactat medicul.

Wesley Smith, director în cadrul Discovery Institute’s Center on Human Excepţionalism a declarat pentru Christian Post că legalizarea sinuciderii asistate face din aceasta o acţiune normală, iar prin urmare uciderea unei persoane devine acceptabilă. „După ce ai legalizat sinuciderea asistată şi eutanasia, vor fi eforturi pentru a le normaliza ca şi o cale mai bună de a muri,” a spus el. „Acest fel de a muri este numit ‘a muri cu demnitate’, nu-i aşa? Ca şi cum dacă mori în mod natural n-ar fi demn.”

El explică şi de ce numărul de persoane care vor alege să moară în acest mod este de aşteptat să crească.

„Este un tipar bine definit. După ce legalizezi un lucru vor fi tot mai mulţi oameni care îl fac pentru că este ceva normal. De asemenea vei vedea şi în mass media multă promovare pentru aşa ceva… Media şi cultura modernă sunt întotdeauna prezente atunci când e vorba de a promova care e calea cea mai bună de a muri.”

Următorul pas, spune Smith, este ca restricţiile să fie gradual slăbite tot mai mult. „Acestea devin obstacole, poveri, şi va urma un proces de relaxare. Ţinta finală a acestui mod de a gândi este legalizarea morții la cerere pentru că o dată ce spui că moartea este un răspuns acceptabil pentru suferinţa umană atunci cum să o limitezi în vreun fel?”

0 0 votes
Article Rating

ALTE FILME CREȘTINE

Măreția

Totul se poate schimba într-o clipă și poate dura o viață pentru a se dezvălui. În fiecare zi, avem ocazia de a reconstrui relațiile prin

Insigna credinței

Bazat pe povestea ofițerului de poliție din Roanoke din Virginia, Bryan Lawrence, care sa luptat înapoi de la o paralizie completă, prin credință pură. 0

Pavel, apostolul lui Hristos

Pavel, care merge de la cel mai infricos persecutor al creștinilor la cel mai influent apostol al lui Hristos, își petrece ultimele zile în așteptarea

Întâlnirea: Paradisul pierdut

La șapte ani de la cel mai devastator tsunami din Thailanda, șase străini se află în capcană într-o stațiune lângă plajă, la marginea unui uragan

Insigna credinței

Bazat pe povestea ofițerului de poliție din Roanoke din Virginia, Bryan Lawrence, care sa luptat înapoi de la o paralizie completă, prin credință pură. 0

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x