Viața uigurilor din lagărele de transformare prin educație din China

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Viața uigurilor din lagărele de transformare prin educație din China

„Aici predarea a fost o experiență sfâșietoare. Elevii erau tăcuti, ca niște păpuși dezactivate. Rânduri și rânduri de copii și oameni maturi palizi, slabi, cu capetele aplecate, parcă legate între ele printr-o frânghie invizibilă, ochii lor înspăimântați mărturisind experiențele lor infernale.”

Qelbinur Sidik, o femeie uigură în vârstă de 52 de ani, era învățătoare de aproape 30 de ani atunci când a fost repartizată de către autorități la o așa-zisă „tabără de educație”. Rolul ei era să-i educe pe chinezii „uiguri analfabeți”.

Uigurii sunt un popor popor, aceștia trăiesc în mare parte pe teritoriul Chinei de azi.

În cadrul proiectului „Uyghur Human Rights”, Qelbinur Sidik, acum aflându-se în Olanda, a decis să povestească cu Zubayra Shamseden, coordonatorul acestui proiect, despre ceea ce a văzut acolo. Povestirile sale apar pe larg pe site-ul Bitter Winter, o revistă despre libertatea religioasă și drepturile omului.

Zubayra Shamseden începe prin a atenționa că este un „interviu traumatizant, care reflectă ororile de nedescris la care a asistat Qelbinur”.

Qelbinur descrie așa-zisa școală la care a fost repartizată, „o clădire cu mai multe etaje înconjurată de pereți înalți din plasă de sârmă, bine păzită de paznici înarmați, o sală de clasă, ale cărei ferestre erau prevăzute cu bare de fier, unde se aflau sute de scaune monitorizate de camere de supraveghere așezate în jurul sălii.”

Apoi mărturisește despre „al doilea șoc”, prima dată când și-a văzut elevii, aceștia erau „palizi, epuizați, speriați cu ochii adânciți”. Zubayra precizează că lui Qelbinur „i se părea că avea în față un lucru de groază”. Toți purtau câte o uniformă gri cu o vestă portocalie pe spatele căreia era scris un număr după care era recunoscut. Cu acest număr Qelbinur avea să li se adreseze elevilor săi.

Ea descrie primele ei ore din acea clasa „o lecție insuportabilă și de neuitat”. Își amintește de un elev care plângea înfundat, dar căruia nu avea voie să îi vorbească. Qelbinur a înțeles rapid că studenții săi nu sunt analfabeți, așa cum i se spusese, ci era vorba despre erudiți religioși, imami, profesori universitari sau chiar oameni de afaceri bogați, trimiși acolo pentru a fi „reeducați”.

Profesoara a fost apoi transferată într-o tabără de femei din Urumchi. Acolo era o clădire cu 6 etaje. Fiecare etaj conținea aproximativ douăzeci de celule în care locuiau între 20 și 30 de deținute în fiecare din acestea. În clasă, sute de femei stăteau pe scaune mici, dar Qelbinur vedea doar primele 3 rânduri dintre acestea din cauza întunericului din camera respectivă. Ea descrie acea cameră ca „o cutie metalică, o cușcă”.

Qelbinur vorbește despre „tortură și viol sistematic, înfometare, lipsa somnului și injecții ciudate, ea a declarat că încă este bântuită de fețele și ochii fără viață ai victimelor neputincioase și brutalizate”.

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x