Israelul elimină MASCA de protecţie în aer liber

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Israelul elimină MASCA de protecţie în aer liber

Purtarea măştii de protecţie împotriva covid-19 nu va mai fi obligatorie – în exterior – în Israel, începând de duminică, anunţă autorităţile israeliene, în cadrul unei ridicări treptate a restricţiilor impuse în lupta împotriva pandemiei, relatează AFP.

”Măştile sunt făcute pentrua ne proteja de pandemie. Dar cum experţii au conchis că masca nu este necesară în aer liber, am decis să ridic (obligaţia purtării) măştii” de protecţie, a anunţat într-un comunicat ministrul israelian al Sănătăţii Yuli Edelstein.

Israelul a fost una dintre primele ţări care a impus, în primăvara lui 2020, purtarea măştii în locuri publice.

Situaţia s-a schimbat în ultimele săptămâni, în urma unei vaste campanii de vaccinare, în care peste jumătate (53%) dintre cei 9,3 milioane de locuitori au fost vaccinaţi cu vacinul anticovid Pfizer-BioNTech.

Israelul a lansat, la începutul lui februarie, o ieşire treptată din izolare, deschizând magazine ”neesenţiale” şi parcuri naţionale, iar apoi restaurante, cinematografe şi centre sportive.

Autorităţile au anunţat o redeschidere a frontierelor turiştilor vaccinaţi, în grupuri organizate, începând de la 23 mai.

Originea articolului: Info Crestin

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x