Ziua 10: Dhaka, Bangladesh – #pray30days

Ziua 10: Dhaka, Bangladesh – #pray30days

Populaţie musulmană: 19.000.000

DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF.

Musulmanii bengalezi sunt unul din cele mai puţin evanghelizate grupări religioase din lume şi cei mai mulţi dintre ei trăiesc în Bangladesh. Capitala ţării, oraşul Dhaka, are o populaţie de aproximativ 20 milioane de oameni, făcând din acesta una din metropolele cu cea mai mare rată de creştere din lume. Aproape 90% din locuitorii oraşului sunt musulmani.

Tinerii musulmani din Dhaka se găsesc adesea în conflict, când vine vorba de opţiunile pe care le presupune viaţa urbană. Pe de o parte, viaţa zilnică a musulmanilor bengalezi este influenţată de învăţăturile tot mai conservatoare pe care le primesc la moschee. În ultimii ani, aceste învăţături au influenţat cultura tradiţională bengaleză. De exemplu, sărbătoarea tradiţională „gaie holud” care avea loc cu câteva zile înainte de ceremonia de nuntă: în cadrul acestei ceremonii, musafirii le aduc însurăţeilor dulciuri şi le colorează fețele în galben. Însă în unele moschei se predică împotriva acestei ceremonii ca „nefiind musulmană” şi oamenii nu o mai practică. Această influenţă conservatoare este vizibilă şi pe străzi, tot mai multe femei apar în public purtând burka.

Pe de altă parte, internetul şi reţelele sociale le arată musulmanilor lumea, care există dincolo de oraşul lor, cu toate opțiunile ei. Unii creştini profită de această ocazie pentru a-i informa pe cei interesaţi despre credinţa creştină şi încearcă să le răspundă la întrebările acestora despre islam.

Pentru ce să ne rugăm?

  1. Rugaţi-vă pentru nevoile acestui mega-oraş în creştere – sunt multe provocări legate de suprapopulare, inundaţii frecvente şi poluare. Rugaţi-vă pentru conducători înţelepţi pentru acest oraş şi pentru o bună administrare a resurselor acestuia. (Isaia 26:1-3)
  2. Rugaţi-vă pentru musulmanii din Dhaka ca să aibă ocazia să audă despre ce înseamnă să fii un ucenic al lui Hristos. (Psalmul 119:9-10)
  3. Rugaţi-vă pentru protecţia fizică şi spirituală a creştinilor care trăiesc în Dhaka, pentru ca să fie martori credincioşi ai Domnului Isus. (1 Timotei 4)

Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x