Polonia a inaugurat o universitate creștină și conservatoare

Un think-tank polonez a inaugurat vineri o universitate conservatoare, al cărei scop este să formeze viitoarele elite care împărtăşesc valorile conservatoare şi creştine susţinute de guvernul de la Varşovia în faţa celor progresiste care susţin corectitudinea politică sau drepturile comunităţii LGBT.

”Acesta este demersul nostru: integrarea Europei Centrale pe baza valorilor noastre culturale şi intereselor noastre”, a declarat, potrivit Reuters, Tymoteusz Zych, vicepreşedintele think-tank-ului Ordo Iuris şi rector al noii universităţi, inaugurate vineri şi care-şi va începe activitatea în octombrie, scrie Agerpres.ro.

Proiectul ilustrează puternicele reacţii din statele central-europene împotriva unei curent de discriminare a ideilor conservatoare perceput de mulţi politicieni aflaţi la putere în aceste ţări şi de unii comentatori.

Deşi este independent faţă Partidul Lege şi Justiţie (PiS) care conduce Polonia, think tank-ul Ordo Iuris s-a evidenţiat tot mai mult în ultimii ani şi mai mulţi dintre foştii săi membri au obţinut funcţii înalte în guvernul de la Varşovia sau în sistemul judiciar polonez.

Acest think-tank oferă asistenţă juridică autorităţilor locale poloneze care se opun ”ideologiei LGBT” sau părinţilor care nu sunt de acord cu introducerea în şcoli a temelor privind drepturile homosexualilor şi lesbienelor.

Noua universitate privată, Collegium Intermarium, oferă studii de Masterat şi post-universitare. Ea va emula Universitatea Central-Europeană (CEU), finanţată şi fondată la Budapesta de miliardarul liberal George Soros, în obiectivul de a fi o rampă de lansare pentru viitorii lideri din regiune, diferenţa fiind orientarea ideologică opusă a celor două instituţii.

Universitatea Central-Europeană s-a mutat în anul 2018 la Viena, după ce premierul conservator ungar Viktor Orban l-a acuzat pe Soros că încearcă să distrugă civilizaţia europeană prin susţinerea migranţilor, în timp miliardarul de origine ungară a susţinut că sprijinul pe care el îl oferă refugiaţilor este o misiune umanitară.

”Universitatea (Collegium Intermarium) este pregătită să fie o linie de apărare împotriva abordărilor fundamentaliste privind drepturile omului şi împotriva corectitudinii politice care se impune agresiv în Europa”, a transmis într-un mesaj video la ceremonia de inaugurare şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit agenţiei MTI.

Această universitate nu va fi doar un gardian al valorilor poloneze şi central-europene, ci ”va crea un forum pentru protejarea valorilor creştine, conservatoare, apropiate naţiunilor din zona Iniţiativei celor Trei Mări”, a mai spus oficialul ungar.

#M662862ScriptRootC1044930 {min-height: 300px;}

#M626453ScriptRootC1048064 {min-height: 300px;}

Originea articolului: Info Crestin

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x