Schimbarea nu reprezintă ceva nou pentru cei care își defășoară activitatea pe piața muncii. Indiferent dacă ne place sau nu, schimbarea este o experiență familiară, care are loc tot timpul.
O parte dintre profesioniști, oameni de afaceri, chiar dintre lideri și directori de nivel înalt, declară cu o convingere absolută că „Urăsc orice fel de schimbare!”, de parcă schimbarea însăși are capacitatea de a stabili cine o place sau nu, și cere cu blândețe vreo permisiune înainte de a se instala în viața cuiva.
Unul dintre cele mai respectate posturi de radio din țara mea, Brazilia, folosește un slogan potrivit, care ne obligă să gândim că „În 20 de minute, totul se poate schimba”. Cu toate acestea, în multe cazuri, schimbările – chiar și cele foarte drastice – pot apărea brusc în mult mai puțin de 20 de minute.
Cine poate uita că în urmă cu aproximativ 18 luni, primele cazuri de Covid-19 au zguduit întreaga lume? În mai puțin de o lună după aceasta, viețile noastre private și cele profesionale au fost întoarse cu susul în jos. Nimeni nu ne-a cerut aprobarea înainte ca schimbările sociale, necesare, să fie adoptate, ca răspuns la pandemia aflată în creștere.
Cum trebuie să reacționăm atunci când apare schimbarea, indiferent dacă ea este drastică sau doar un inconvenient minor? Potrivit profesorului de la Harvard, Dr. Daniel Goleman, reacția emoțională corectă în tratarea schimbărilor care au loc în viața noastră personală sau profesională se numește ADAPTABILITATE. După cum apreciatul cercetător a afirmat, aceasta este una dintre cele mai importante abilități ale inteligenței emoționale.
Potrivit lui Goleman, adaptabilitatea este capacitatea de a te acomoda la schimbări, situații noi sau evenimente neprevăzute. Deși nu sunt previzibile, acestea sunt realități de rutină ale vieții, în special în lumea afacerilor și cea profesională. Dar mai mult decât a ne acomoda, este important să învățăm să depășim impactul negativ al schimbării. Apoi, printr-o abordare pozitivă de a face față schimbărilor, pe care poate nu le-am fi prevăzut sau nu le-am dorit, putem descoperi noi oportunități.
Am constatat că atunci când lucrurile par a fi scăpate de sub control, este înțelept să ne concentrăm asupra Celui care deține tot controlul. După cum Dumnezeu declară în Ieremia 29:11, „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. În Proverbe 3: 5-6, găsim o asigurare asemănătoare: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările”.
În Scriptură găsim minunatul exemplu al apostolului Pavel, ale cărui circumstanțe din viața profesională și personală s-au schimbat tot timpul. Dacă mergea la un lăcaș de închinare, era dat afară. Dacă urca pe o corabie, apărea amenințarea că aceasta se va scufunda. Dacă i-a adunat pe oameni pentru a mărturisi despre modul în care viața i-a fost schimbată, a fost arestat. Odată, când a reușit să supraviețuiască unui naufragiu, a fost mușcat de un șarpe.
Pavel s-ar fi putut învrăjbi, s-ar fi putut plânge tot timpul, simțindu-se ca un învins sau ca un falimentar. Cu toate acestea, el a făcut o afirmație extraordinară care ne face să ne rușinăm pentru modul în care gestionăm schimbările de care avem parte: „Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” Filipeni 4:11-13.
Această declarație victorioasă mă învață trei lucruri despre schimbare:
1. Trebuie să învăț să mă adaptez oricărei circumstanțe.
2. Nu pot permite vreunei schimbări să îmi fure mulțumirea.
3. Trebuie să trăiesc prin credință și să stau pe unica fundație care nu se schimbă niciodată: Isus Hristos.
Autor: Sergio Fortes
Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro