Biserica Luterană din Suedia afirmă ideologia de gen și atacă creştinii conservatori

Într-o scrisoare deschisă recentă, preoţi şi laici din Biserica Luterană din Suedia au declarat că ei cred într-o „umanitate ce îmbracă toate culorile curcubeului, uimitoare şi infinită în diversitatea ei.”

Biserica Luterană din Suedia (BLS) înregistrează 5,8 milioane de membri (2019), fapt care o situează ca fiind cea mai mare instituţie luterană din Europa. BLS binecuvântează căsătoriile homosexuale încă din 2009 şi cea mai mare parte din corpul clerical are o orientare teologică liberală în ceea ce priveşte Biblia.

„Avem angajaţi, ierarhi şi reprezentanţi aleşi care se definesc ca fiind transgenderi. Biserica este formată din membri transgender, prin urmare biserica poate fi descrisă ca trans,” se mai spune în scrisoarea semnată de peste 1.000 de persoane, inclusiv preoţi, personal administrativ şi membri laici.

Semnatarii scrisorii fac o comparaţie între povestea biblică a lui Hagar şi suferinţele persoanelor transgender. „Ca şi Hagar, noi toţi, creştini sau nu, transgender sau cisgender, avem propria noastră relaţie cu Dumnezeu. Avem propria noastră poveste, care există şi este adevărată, indiferent dacă cineva vrea ca aceasta să existe sau nu.”

Opoziţia creştinilor radicali şi a feministelor

Scrisoarea acuză „grupările creştine radicale de dreapta” şi canalele media pentru atitudinea de „ură” împotriva persoanelor transgender. „Feministele care exclud persoanele transgender” sunt de asemenea un obstacol, în contrast cu „feministele care s-au solidarizat pentru a lupta cu normele înguste de gen.”

Scrisoare afirma apăsat o teologie pro-LGBT, care a fost adoptată şi de celelalte biserici protestante tradiţionale din Europa de Nord şi S.U.A. „Indiferent de ce întâlneşti pe calea ta şi de orice ar spune alţii, nimeni nu-ţi poate lua identitatea ta de gen şi demnitatea umană. Dumnezeu te iubeşte aşa cum eşti,” se spune în scrisoare.

O biserică în declin

Încă din 2017, BLS a încurajat preoţii să folosească un limbaj de gen neutru atunci când se referă la Dumnezeu, să evite folosire pronumelor „El”, sau conceptul de „Tată”.

BLS înregistrează o scădere de 1,5% a numărului de membri în fiecare an. Deşi peste jumate din populaţie sunt încă membri în BLS, cifrele oficiale din 2017 indică faptul că doar 5% din suedezi particiă la slujbele bisericii şi 8 din 10 suedezi se consideră „nereligioşi”.

Bisericile evanghelice libere, care aderă la învăţătura tradiţională a Bibliei despre sexualitate şi căsătorie sunt o minoritate în Suedia. Alianţa Evanghelică din Suedia şi-a afirmat sprijinul pentru căsătoria heterosexuală şi respectul pentru autoritatea Bibliei în chestiuni de sexualitate şi a făcut un apel la o atitudine de compasiune pentru persoanele cu orientare LGBT.

0 0 votes
Article Rating

ALTE FILME CREȘTINE

Locul de ascunzătoare

Corrie și Betsie ten Boom sunt surori de vârstă mijlocie care lucrează în magazinul de ceasornicărie al tatălui lor în Olanda înainte de al doilea

Salvarea lui Dumnezeu

Omul condamnat, Rev. Armstrong revine în cartierul său, un bărbat schimbat care dorește să preia biserica veche a tatălui său. Cartierul este greu și plin

Cântăreața Grace

Grace Trey este o cântăreață fenomenală. Dar la vîrsta de optsprezece ani, după ce a primit pauza de muzică de o viață și a intrat

Într-o clipită

Ceea ce trebuia să fie vacanța perfectă vine la o intersecție oribilă pentru detectivul David Ramsey (David A.R White). La bordul unui iaht privat pe

Sfârșitul Suliţei

Este posibil să iertați pe cei care au luat de la voi ceea ce vă place cel mai mult? Poate fi transformat un popor controlat

Șapte zile de necrezut

Povestea inimii despre modul în care o prietenie puțin probabilă, dar puternică, scântește o săptămână de transformare a tânărului care schimbă viața. Jucătorul de golf

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x