cum a ajuns un negustor de sclavi să fie autor de imnuri creştine – ȘtiriCreștine.ro

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Amazing grace, Revival

Există puţine întâmplări în istoria creştinismului atât de dramatice cum a fost cea a lui John Newton, a cărui viaţă este o dovadă vie a puterii lui Dumnezeu descrisă atăt de frumos în cuvintele imnului a cărui autor este, „Amazing Grace” (Măreţul har).

Newton s-a născut la Londra în anul 1725, ca fiu al unui marinar şi al unei mame credincioase. El şi-a urmat tatăl pe mare la frageda vârstă de 11 ani, însă a respins credinţa mamei sale, transformându-se treptat într-un tânăr rebel, nesăbuit şi imoral.

El avea un talent deosebit de a intra în tot felul de necazuri: a fost concediat din şase slujbe de marinar, iar la vârsta de 19 ani a fost recrutat forţat în Marina Regală. Aici el a dezertat, apoi a fost prins şi pedepsit prin biciuire publică.

Reuşind într-un târziu să părăsească Marina Regală, Newton s-a implicat în comerţul cu sclavi şi a ajuns să transporte sclavi din Africa în America de Nord. Este un fapt trist că acest comerţ cu sclavi – o activitate de altfel profitabilă, în Imperiul Britanic fiind mai puţin vizibil – nu prea a generat controverse. Newton a reuşit şi aici să-şi facă destul de mulţi duşmani și s-a pomenit lăsat în urmă în Africa de către colegii lui ajungand să stea în lanţuri în condiţii vitrege timp de aproape 18 luni.

După ce a fost salvat în 1748, Newton nu a arătat nici un semn de căinţă. În drumul său pe mare înapoi în Anglia, nava pe care se afla a fost lovită de o furtună puternică. În nava care se scufunda, Newton a început să se roage puternic, singura sa speranţă fiind în îndurarea lui Dumnezeu. Printr-o minune, nava nu s-a scufundat şi a reuşit să ajungă până în Insulele Britanice. Deşi mai târziu Newton a considerat această rugăciune ca fiind momentul convertirii sale, el a recunoscut că „nu mă consider un credincios în adevăratul sens al cuvântului, decât după ce a trecut o perioadă lungă de timp.”

Totuşi o schimbare s-a petrecut, iar Newton a început să se roage şi să citească Biblia.

În 1750 Newton s-a căsătorit cu Polly Catlett, femeia cu carea avea să aibă o căsnicie fericită timp de 40 de ani, deşi nu au avut copii. El s-a întors să lucreze pe vase ce transportau sclavi şi a a făcut trei călătorii ca şi căpitan, aparent ignorând lipsa de consecvență dintre această ocupaţie şi credinţa sa.

La vârsta de 29 de ani, trecând printr-o boală ce i-a zdruncinat serios sănătatea, Newton a renunţat la ocupaţia de navigator şi şi-a luat o slujbă în portul din Liverpool. Aici viaţa spirituală a lui Newton a început să înflorească, Newton fiind puternic influenţat de predicatorii mişcării de trezire metodiste, John şi Charles Wesley şi George Whitefield. Viaţa lui Newton s-a schimbat şi el a devenit implicat în adunările evanghelice şi în organizarea de studii biblice. El a căutat să fie hirotonit în Biserica Angliei, însă timp de câţiva ani a fost respins din cauza lipsei studiilor teologice şi a suspiciunii create datorită asocierii sale cu metodiştii.

În cele din urmă, cu ajutorul unui susţinător influent, Newton a fost ordinat şi a devenit un slujitor religios în oraşul Olney din comitatul Buckinghamshire. În această slujbă el s-a remarcat că un păstor plin de viaţă, dedicat şi grijuliu, care predica Cuvântul lui Dumnezeu cu pasiune, numărul de credincioşi care veneau la adunare crescând de trei ori în această perioadă. El a scris şi cărţi prin care a ajuns în atenţia publicului general.

Poetul şi autorul de imnuri William Cowper s-a mutat în Olney, iar el şi Newton au devenit prieteni apropiaţi, fapt care l-a ajutat multe pe Cowper care avea o problemă cu depresia. Împreună, cei doi au început să scrie imnuri. Contribuţia lui Newton a inclus multe imnuri rămase celebre cum ar fi „Amazing grace” (Măreţul Har) , „How Sweet the Name of Jesus Sounds” (Cât de dulce sună numele lui Isus ) şi „Glorious Things of Thee Are Spoken” (Lucruri glorioase se spun despre Tine). Deşi, din punct de vedere tehnic Cowper era mai rafinat, Newton a demonstrat o abilitate remarcabilă de a folosi limbajul omului de rând.

După 16 ani de slujire plină de rod în Olney, Newton s-a mutat şi a început să slujească în biserica din Londra în 1780. Aici, în capitala ţării, el s-a dovedit a fi un slujitor influent, încurajând, sfătuind şi promovând pe toate căile creştinismul evanghelic. Atunci când tânărul si promiţătorul politician William Wilberforce s-a convertit şi a fost tentat să lase politica pentru slujirea în biserică, Newton a fost cel care l-a încurajat să stea în Parlament şi să-l „slujească pe Domnul de acolo de unde este.”

În această perioadă, opinia publică din Anglia ajunsese să fie împotriva sclaviei, iar Newton, încă afectat de implicarea sa în comerţul cu sclavi din trecut, a scris un pamflet răsunător „Gânduri asupra comerţului cu sclavi africani” – bazat pe propria sa experienţă. Textul a circulat intens şi i-a fost de mare ajutor lui Wilberforce în campania sa, care avea să fie încununată de succes, de a eradica comerţul cu sclavi.

În ultimii ani de viaţă, Newton a devenit cel mai cunoscut lider al bisericii evanghelice din Anglia, făcând tot ce-i stătea în putere să promoveze Evanghelia: a susţinut slujitorii creştini din mai multe culte, a ajutat la înfiinţarea atât a Societăţii Misionare Bisericeşti cât şi a Societăţii Biblice. Newton a murit în 1807 la vârsta de 82 de ani, după ce a dedicat 50 de ani din viaţă slujirii lui Hristos, la câteva luni după ce comerţul cu sclavi a fost abolit pe tot teritoriul Imperiului Britanic.

Sunt multe lucruri din viaţa lui Newton care ne provoacă în credinţa noastră, însă cele mai impunătoare sunt cele care au apărut după convertirea lui. Iată câteva dintre ele.

În primul rând, se observă prioritatea convertirii. Transformarea prin care a trecut Newton, dintr-o viaţă dezordonată într-una de slujire creştină devotată ne învaţă puterea pe care o are o întâlnire cu Hristos. În cele din urmă, creştinismul nu este o chestiune de moralitate, este despre puterea pe care o are Domnul Isus Hristoss de a schimba vieţi.

În al doilea rând, vedem principiul convertirii. Povestea lui Newton ne reaminteşte că deşi noi nu ne putem salva, Dumnezeu poate şi o face. În cuvintele din „Măreţul har”, Newton a venit înaintea lui Dumnezeu „pierdut” şi „orb” însă Hristos l-a salvat.

În al treilea rând, remarcăm procesul convertirii. La toți ne plac poveştile despre convertiri dramatice, în care schimbarea vieţii se petrece instantaneu. Există şi din acestea, însă convertirea lui Newton a fost din aceea în care schimbarea se petrece în timp. Trebuie să ne reamintim că uneori poate lua mult timp ca sămânţa plantată să crească şi să aducă rod.

În sfârşit, vedem la Newton produsul convertirii. El a primit har din plin. Este însă important să înţelegem că după ce a primit har Newton l-a împărţit cu alţii. Bunătatea şi îndurarea arătată de Dumnezeu lui Newton s-a revărsat prin el în multe vieţi şi în jurul lumii.

Printre ultimele cuvinte pe care le-a spus John Newton sunt acestea: „Memoria nu mă mai ajută, însă îmi aduc aminte două lucruri: că eu sunt un mare păcătos şi că Hristos este un mare Mântuitor.” Amin!

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x