O bombă artizanală a explodat duminică dimineaţă într-o biserică catolică

O bombă artizanală a explodat duminică dimineaţă într-o biserică catolică

O bombă artizanală a explodat duminică dimineaţă într-o biserică catolică din oraşul Beni, situat în estul Republicii Democratice Congo (RDC), înaintea unei importante ceremonii religioase, relatează France Presse, citând surse concordante, potrivit agerpres.

„Explozia s-a produs la 06:00 (4:00 GMT). A fost o bombă artizanală” amplasată în interiorul bisericii, a declarat Narcisse Muteba Kashale, şeful poliţiei din acest oraş.

Două persoane au fost rănite, explozia având loc înainte de ora de afluenţă a credincioşilor pentru o importantă ceremonie a primei comuniuni pentru mai mulţi copii, a precizat pentru AFP abatele Laurent Sondirya, vicar general al oraşului Beni.

Atacul era îndreptat împotriva „unei mulţimi mari pentru că această ceremonie reuneşte de obicei copii, părinţii lor şi alţi credincioşi”, a explicat prelatul catolic, adăugând că „slujba religioasă nu va fi amânată”.

Urme de sânge erau vizibile la intrarea în biserică, cioburi de geamuri erau răspândite în interior, iar aparatele de sonorizare au fost puternic avariate.

Este pentru prima oară când un edificiu aparţinând Bisericii Catolice, religia cea mai importantă în oraş, este ţinta directă în teritoriul Beni unde membri ai grupării Forţele democratice aliate (ADF) sunt acuzate că ar fi ucis circa 6.000 de persoane din 2013, potrivit unui bilanţ al episcopatului.

Având la origine pe rebeli musulmani ugandezi, AFP s-au înrădăcinat de peste 25 de ani în această zonă din estul RD Congo, de unde ei nu mai atacă de mult timp Uganda vecină.

.u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 , .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .postImageUrl , .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .centered-text-area { min-height: 80px; position: relative; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 , .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:hover , .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:visited , .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:active { border:0!important; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .clearfix:after { content: „”; display: table; clear: both; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 { display: block; transition: background-color 250ms; webkit-transition: background-color 250ms; width: 100%; opacity: 1; transition: opacity 250ms; webkit-transition: opacity 250ms; background-color: inherit; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:active , .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:hover { opacity: 1; transition: opacity 250ms; webkit-transition: opacity 250ms; background-color: inherit; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .centered-text-area { width: 100%; position: relative; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .ctaText { border-bottom: 0 solid #fff; color: #34495E; font-size: 16px; font-weight: bold; margin: 0; padding: 0; text-decoration: underline; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .postTitle { color: inherit; font-size: 16px; font-weight: 600; margin: 0; padding: 0; width: 100%; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .ctaButton { background-color: inherit!important; color: #34495E; border: none; border-radius: 3px; box-shadow: none; font-size: 14px; font-weight: bold; line-height: 26px; moz-border-radius: 3px; text-align: center; text-decoration: none; text-shadow: none; width: 80px; min-height: 80px; background: url(https://www.infocrestin.com/wp-content/plugins/intelly-related-posts/assets/images/simple-arrow.png)no-repeat; position: absolute; right: 0; top: 0; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:hover .ctaButton { background-color: inherit!important; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .centered-text { display: table; height: 80px; padding-left: 18px; top: 0; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01 .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01-content { display: table-cell; margin: 0; padding: 0; padding-right: 108px; position: relative; vertical-align: middle; width: 100%; } .u181171c1e19a584c14586f02a39edd01:after { content: „”; display: block; clear: both; }

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x