NAIROBI, Kenya, 9 iunie 2021 – Un patron musulman a trimis oameni să omoare pe unul din angajaţii lui, după ce acesta a refuzat să se convertească la islam. Evenimentul s-a petrecut luna trecută în estul Ugandei.
Creștinii care au participat la înmormântarea evanghelistului Fred Isiko, care era șofer la compania de transport de marfă a lui Ashirafu Kasenyi, au spus că Kasenyi este în spatele uciderii lui Isiko pe 22 mai în satul Kagumu, districtul Kibuku.
Pe 23 mai, poliția a arestat un suspect care a spus că Kasenyi l-a trimis să-l omoare pe Isiko, conform unor surse. În aceași zi însă Kasenyi a fost ucis, când o mulțime de peste 50 de localnici înfuriaţi, majoritatea membri ai bisericii, l-au atacat.
În seara zilei de 22 mai Kasenyi l-a chemat pe Isiko să se întâlnească cu el, acesta fiind un creştin cunoscut pentru faptul că-l proclama pe Hristos atât în interiorul cât și în afara zidurilor bisericii. El a venit însoţit de Francis Maka, un prieten apropiat.
„Când ne-am întâlnit cu Kasenyi, acesta i-a dat lui Fred niște bani pentru a merge să cumpere carne la centrul comercial Kadama s-o aducă să fie gătită la cină, pentru a avea o discuție de afaceri a doua zi,” a declarat Maka pentru Morning Star News. „Când eram pe punctul de a ajunge la centrul comercial, trei persoane ne-au oprit. Au spus că au câteva informații pentru Fred. Așa că m-am depărtat câţiva paşi și imediat unul dintre ei a scos un cuțit cu lamă lungă și i-a tăiat gâtul în timp ce eu am fugit pentru a-mi scăpa viața și apoi m-am dus și am raportat incidentul la postul de poliție Kagumu. ”
Poliția și sute de oameni s-au strâns în jurul corpului lui Isiko a doua zi devreme dimineața.
La începutul lunii, Isiko a înregistrat în secret pe telefon o conversație în care Kasenyi, care era şi un învăţător musulman cunoscut sub numele de șeic, a amenințat că îl va concedia dacă refuză să se convertească la islam, conform spuselor unei rude.
„Trebuie să vă convertiți la Islam dacă doriți să rămâneți angajatul meu”, se auzea spunând Kasenyi în înregistrarea din 7 mai, a spus ruda. Isiko răspunde: „Nu-l voi părăsi pe Isus Hristos; mai bine îmi dau demisia decât să părăsesc creștinismul.”
După ce Isiko a fost ucis, poliția a arestat un suspect care a spus că Kasenyi i-a contractat pe el și pe alte patru persoane pentru ai ucide pe Isiko și pe alţi șapte pastori, a spus Maka.
Poliția din Kibuku a sunat poliția din Kagumu cerându-le să-l aresteze pe Kasenyi, dar înainte de a putea face acest lucru membrii comunității s-au dus la acesta acasă și l-au ucis. De asemenea, i-au distrus casa, grădina și animalele.
Poliția a arestat doar un singur suspect în uciderea lui Kasenyi, conform unor surse. Kasenyi, cunoscut și sub numele de Kasenyi Jackson, fusese creștin până la convertirea lui la Islam în 1992.
O CASĂ DISTRUSĂ
Tot în districtul Kibuku, rudele musulmane ale unui creștin nou convertit au ars casa familiei sale din satul Nensiono în data de 23 mai.
Atacul a avut loc după ce Louis Levi Baula, un bărbat în vârstă de 46 de ani, și-a luat fiul în vârstă de 3 ani care suferea de convulsii şi alte simptome şi a mers la o întâlnire a unei biserici în data 2 mai pentru a căuta vindecare pentru copilul său.
„Șeicul nostru se rugase pentru copil și am cheltuit și o sumă mare de bani pe care i-am dat șeicului, precum și pe diverse tratamente pentru copil în diferite spitale, dar totul în zadar”, a spus Baula.
Pastorul bisericii a fost inițial alarmat când a văzut pe geam un număr mare de membri ai unei familii apropiindu-se de clădirea bisericii, îmbrăcaţi în veşmintele lor tradiţionale islamice, el îndrumându-i pe uşieri să-i întrebe ce caută, a spus Baula.
„După ce le-am explicat necazurile și suferința noastră, pastorul s-a rugat pentru copilul nostru și imediat acesta s-a calmat și i-a încetat comportamentul anormal”, a spus Baula. „Pastorul ne-a spus să credem în Isus. Am fost atunci convinși că Isus ne-a vindecat pe fiul nostru și am acceptat să ne rugăm să-L avem pe Isus ca Domn și Mântuitor.”
Fiul lor a putut apoi să mănânce mâncare fără dificultăţile pe care le avea anterior, a spus soția lui Baula, Sifah Ainekisha, iar familia a fost convinsă că a fost eliberat de chinurile sale.
„Ne-am întors acasă, dar nu am spus nimănui, cu excepția faptului că am împărtășit soacrei mele despre rugăciunile din biserică care mi-au făcut bine copilul și că plănuiam să ne întoarcem la biserică în duminica următoare”, a spus Ainekisha.
Duminica următoare, familia a participat la slujba de închinare și a mulțumit bisericii pentru rugăciunile care l-au vindecat pe fiul lor, a spus ea. Când slujba s-a terminat și ei s-au întors acasă, peste 20 de rude musulmane s-au adunat în apropierea casei lor, a spus Baula.
Rudele au început să-i ia la întrebări, iar Ainekisha le-a spus că și-au dus fiul la biserică pentru rugăciune de vindecare, a spus Baula.
„Unul numit Musitafa i-a tras o palmă cu putere și a spus:„ Allah Akbar [Dumnezeu este mai mare], taci ”, a spus Baula. „Am crezut că ne vor ucide, dar ne-au avertizat doar să nu participăm la biserică, iar întâlnirea s-a încheiat”.
Nu au participat la slujbă duminica următoare, 16 mai, dar în seara aceea pastorul i-a vizitat și s-a rugat pentru ei, a spus el. Ei s-au trezit devreme în dimineața zilei de 23 mai pentru a participa la slujba bisericii, iar când s-au întors la ora 17 trei dintre caprele lor dispăruseră.
„O rudă pe nume Hamişi mi-a spus că Allah mi-a luat caprele”, a spus Baula. „M-am speriat și m-am întors în casă și i-am spus soției mele”.
Ea i-a spus că vor trebuie să se mute.
„În timp ce ne gândeam unde am putea să mergem, în jurul orei 21:00 am auzit găinile făcând mult zgomot și, când am ieșit, am văzut fum și flăcările ce învăluiseră acoperișul și m-am întors și i-am spus soției că murim ”, a spus Baula. „Ne-am luat copiii și am ieșit foarte repede, iar într-o perioadă scurtă au sosit frații şi surorile mele, precum și vecinii musulmani împreună cu un imam. Imamul a recitat din Coran și apoi le-a spus fraților mei să înceapă să distrugă casa.”
Cu privirile pierdute Baula şi soţia lui au urmărit cum casa lor era distrusă.
„Imamul ne-a spus că de astăzi nu mai facem parte din membrii familiei, că suntem kafir (necredincioși) și că ar trebui să părăsim gospodăria imediat pentru a merge să locuim cu alți necredincioși”, a spus Baula. „El a adăugat că, dacă nu ar fi fost legea statului nostru, ne-ar fi aşteptat moartea, dar aşa trebuie să plecăm de aici, din moment ce nu l-am ascultat pe Allah și pe mesagerul său.”
Fiindu-le interzis să ia cu ei ceva din gospodărie aceştia au plecat doar cu hainele de pe ei.
Familia a raportat incidentul președintelui consiliului local, Moses Magona, care a spus că a primit un telefon de la una dintre rudele lor că familia lui Baula a fost renegată.
„Am primit un apel telefonic de la Samuku Kalimu că toată familia v-a renegat pentru că ați părăsit Islamul, dar că nu vă vor ucide – dar că, dacă rezistați, atunci ei vor fi gata să vă omoare”, i-a spus Magona.
Familia s-a refugiat între timp în casa unui alt creștin.
„Noi, ca biserică, ne temem pentru că musulmanii ar putea să ne atace biserica”, a spus pastorul bisericii. „Am raportat incidentul la postul de poliție”.
Aceste atacuri sunt cele mai recente dintr-o serie de cazuri de persecuție a creștinilor din Uganda, documentate de Morning Star News.
Constituția Ugandei și legile țării acordă libertate religioasă, inclusiv dreptul de a răspândi propria credință și de a te converti de la o credință la alta. Musulmanii reprezintă sub 12% din populația Ugandei, cu concentrații mari în zonele de est ale țării.