O inimă curată. Așa este inima de copil. Crede tot ce îi spui, te iubește necondiționat și face prostioare cu o plăcere curată și încântătoare. În psalmul șapte ne este scris că Dumnezeu mântuiește pe cei cu inima curată. Copiii sunt candidații numărul unu.

Hristos spunea că până nu devenim ca niște copii, n-avem șanse. Mi se pare cel mai greu lucru pe care ar trebui să-l facem. Să ne transformăm prin înnoirea minții noastre în așa fel încât să devenim cetățeni ai cerului începând de aici.

O inimă curată înseamnă să urmărești adevărul, să nu umbli la două capete. Să fii concis și drept dar plin de iubire. O inimă curată exclude ipocrizia cu toate formele ei. Un copil se interesează de subiectele care i se par curioase și nu renunță. Așa trebuie să cercetăm Scripturile, căutând, rugându-ne, nădăjduind.

O inimă curată crede pe Dumnezeu fără urmă de îndoială. Dacă tata spune copilului ceva, el știe că orice ar fi se ține de cuvânt. Dacă un om poate să se țină de cuvânt, ce ziceți de Dumnezeu care este Da și Amin?

Promisiunile Lui pentru noi sunt așa de minunate și multe încât le pierdem șirul. Dar cu toate acestea El nu uită ce-a promis și va împlini întocmai. De multe ori ne trezim în situația lui Petru care se simte prea păcătos să se apropie de Dumnezeu. Dar Hristos nu l-a contrazis dar nici nu a plecat de la El.

Dumnezeu nu te lasă pentru că știe că ești un giuvaier care are nevoie să fie pus în lumină dumnezeiască pentru a străluci la adevărata lui valoare. Cum inima ne spune din partea Lui să-L căutăm, tot așa nu putem lumina fără să fim luminați mai întâi de El.

O inimă curată umblă în lumină. Copiilor nu le place întunericul. Ei vor să fie lumină totdeauna. Hristos, Lumina lumii ne-a luminat și pe noi. Acum trebuie să ducem mai departe misiunea.

Luminați și voi și fiți copii. De Dumnezeu!

​​​​​​​​​Autor: Alexandru Fintoiu

Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x