Cum se face că într-o lume atât de gălăgioasă de activism, mize sociale, zvâcniri morale largi, griji ecologice și intenții răsturnătoare, individul, individul singular, este mai tăcut ca niciodată? Suntem astăzi, cumva, mai în același glas, mai în același gând și coincidenți în sensibilități și atenție. Împreună răsunăm a cor îngeresc, însă luați în parte mormăim decrepit și decadent. Ne preocupăm prea mult de ceilalți și uităm de noi înșine? Suntem oare prea prinși în proiecții comune încât ne vitregim interioritatea? Facem, oare, prea multe sau prea mari sacrificii? Scriitorul danez Søren Kierkegaard spunea, la un moment dat, într-un gând
Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro