POLONIA: Preoţi implicaţi într-o treime din cazurile de pedofilie din perioada 2017-2020

POLONIA: Preoţi implicaţi într-o treime din cazurile de pedofilie din perioada 2017-2020

Preoţi sunt implicaţi în aproape o treime din cazurile de pedofilie înregistrate în anii 2017-2020, a anunţat marţi comisia de stat care a studiat peste 300 de cazuri din această perioadă, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Comisia de stat însărcinată cu pedofilia tratează 100 de afaceri în care membri ai clerului au fost semnalaţi ca autori ai unor agresiuni sexuale asupra unui copil de mai puţin de 15 ani”, a indicat comisia, în primul său raport asupra unui total de 345 de cazuri, prezentat presei.

În această categorie, comisia a înaintat parchetului 55 de cereri de inculpare, dintre care 36 din cauza faptului că aceste cazuri de pedofilie nu au fost sesizate autorităţilor competente.

În 35% dintre cazuri, autorii sunt membri ai familiilor victimelor, a mai indicat comisia.

Creată în 2019, comisia a mai prezentat în raportul său o serie de recomandări legislative destinate accelerării procedurilor şi protejării suplimentare a victimelor abuzurilor.

De asemenea, aceasta a precizat că nu a primit, în pofida solicitărilor sale, documente privind cazurile de pedofilie din partea bisericii.

„Până în prezent am primit, în mai multe rânduri, asigurări privind dorinţa de cooperare (din partea bisericii – n.r.), suntem foarte mulţumiţi, dar nu am văzut încă această asigurare concretizându-se”, a declarat presei preşedintele comisiei, Blazej Kmieciak.

La sfârşitul lui iunie, biserica catolică a dezvăluit, în propriul său raport, că a primit din 2018 mai multe plângeri noi pentru agresiuni sexuale asupra minorilor comise de membri ai clerului.

.ueed96950741cf59a698194a5a3242934 , .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .postImageUrl , .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .centered-text-area { min-height: 80px; position: relative; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 , .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:hover , .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:visited , .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:active { border:0!important; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .clearfix:after { content: „”; display: table; clear: both; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 { display: block; transition: background-color 250ms; webkit-transition: background-color 250ms; width: 100%; opacity: 1; transition: opacity 250ms; webkit-transition: opacity 250ms; background-color: inherit; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:active , .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:hover { opacity: 1; transition: opacity 250ms; webkit-transition: opacity 250ms; background-color: inherit; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .centered-text-area { width: 100%; position: relative; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .ctaText { border-bottom: 0 solid #fff; color: #34495E; font-size: 16px; font-weight: bold; margin: 0; padding: 0; text-decoration: underline; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .postTitle { color: inherit; font-size: 16px; font-weight: 600; margin: 0; padding: 0; width: 100%; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .ctaButton { background-color: inherit!important; color: #34495E; border: none; border-radius: 3px; box-shadow: none; font-size: 14px; font-weight: bold; line-height: 26px; moz-border-radius: 3px; text-align: center; text-decoration: none; text-shadow: none; width: 80px; min-height: 80px; background: url(https://www.infocrestin.com/wp-content/plugins/intelly-related-posts/assets/images/simple-arrow.png)no-repeat; position: absolute; right: 0; top: 0; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:hover .ctaButton { background-color: inherit!important; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .centered-text { display: table; height: 80px; padding-left: 18px; top: 0; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934 .ueed96950741cf59a698194a5a3242934-content { display: table-cell; margin: 0; padding: 0; padding-right: 108px; position: relative; vertical-align: middle; width: 100%; } .ueed96950741cf59a698194a5a3242934:after { content: „”; display: block; clear: both; }

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x