Iulian Bulai a câștigat procesul cu CNCD după amenda primită la postarea cu „Iisus”. Deputatul trebuia să plătească 5.000 de lei după ce a afirmat că Iisus are „o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.
Curtea de Apel Bacău a anulat amenda primită de către deputatul Iulian Bulai de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Parlamentarul a publicat o postare cu un conținut deplasat, în 2019, chiar în ziua de Crăciun. Decizia nu este însă definitivă. În urmă cu două săptămâni CNCD a făcut recurs.
În motivarea deciziei Curții de Apel Bacău din data 25 iunie judecătorii arată, printre altele, că nu se justifică o restrângere a liberei exprimări.
„(…) Analiza opiniilor exprimate de reclamant presupune și stabilirea efectelor acestora, printre care și cele stabilite de pârât – incitarea la ură pe criterii religioase sau lezarea demnității pe fond religios al credincioșilor creștini.
Avându-se în vedere întreg textul postat de reclamant, nu există niciun temei a considera că a instigat la ură sau că a fost un discurs politic; de asemenea, nu s-a produs un act de îngrădire a libertății religioase a vreunei persoane pentru ca statul, prin instituțiile sale și legislația existentă să restrângă, la rândul său, libera exprimare.
Decizia Curții de Apel Bacău a fost însă atacată cu recurs de către reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, urmând ca dosarul să fie judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție”, motivează instanța, potrivit ziare.com.