Când a ajuns Pavel la Atena, orașul nu mai era de mult un centru politic sau economic. În schimb, era încă un puternic centru universitar. În episodul de astăzi aflăm despre contextul cultural și spiritual pe care Pavel îl întâlnește la intrarea în Atena și despre modul în care a început să dezbată în vechea agoră diferența dintre mitologie si realitate spirituală, moarte si viața veșnică. Stârnind interesul celor două școli filosofice care dominau Atena primului secol (stoici și epicurieni), Pavel este adus în fața Consiliului din Areios Pagos (dealul lui Marte), tribunalul cel mai vechi și cel mai respectat din Atena și, totodată, corpul intelectual suprem al cetății universitare.
În video-seria de astăzi vedem cum arată Areopagul și descoperim la ce poezie face apel Pavel în mesajul ținut aici, scrisă de Epimenide Cretanul (sec. VI i.Hr.):
„Ei au alcătuit un mormânt pentru Tine, o, Tu Cel Sfânt și Înalt
Dar Tu nu ești mort; Tu trăiești și dăinuiești veșnic;
Căci în Tine trăim și ne mișcăm și avem ființă!”
(F.F. Bruce – New International Commentary on The New Testament, p. 359)
Care au fost efectele argumentelor susținute de Pavel pe Areopag și detalii istorice despre Atena aflăm astăzi din materialul de mai jos.
Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro