Nu vom abdica de la principii, norme și morala creștină! – ȘtiriCreștine.ro

Nu vom abdica de la principii, norme și morala creștină! – ȘtiriCreștine.ro

Deputatul Ben Oni Ardelean a postat marți un comentariu referitor la rezoluția adoptată în Parlamentul European privind drepturile persoanelor LGBT:

„Felicit şi mulţumesc grupului de europarlamentari români, indiferent de culoarea politică, pentru votul împotrivă sau abţinerea în privinţa adoptării rezoluţiei Parlamentului European, care pe lângă alte absurdităţi, prevede și luarea de măsuri împotriva României şi a altor ţări europene, pe considerentul că nu recunosc căsătoriile de acelaşi gen.

Din păcate, rezoluţia a fost adoptată şi cu ajutorul lui Dacian Cioloş, care alături de 5 eurodeputaţi români din grupul Renew Europe, au votat fără jenă împotriva propriei ţări. În ultima perioadă, prin fiecare acţiune a acestor oameni, ne dăm seama că interesul şi dorinţa poporului român sunt elemente fără valoare, aruncate la coada listei lor de priorităţi.

Domnilor, în România familia are o formă precisă și clară, iar Biblia este considerată singura normă de viață și trăire pentru cei 98% de români creștini. Nu vom abdica de la principii, norme si morala creștină, indiferent cât veţi lupta împotriva acestora şi oricâte rezoluţii veţi mai adopta!

Aşa cum comunismul vechi a fost învins de oamenii buni şi cu frica lui Dumnezeu, aceeaşi soartă o va avea şi neocomunismul, atât cel în straiele curcubeului, cât și cel neomarxist, nivelator societal si nociv pentru viitorul țării!

Doamne, ai milă!”

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x