Voi continua să-i slujesc lui Dumnezeu în Cuba cât timp voi putea – ȘtiriCreștine.ro

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Voi continua să-i slujesc lui Dumnezeu în Cuba cât timp voi putea – ȘtiriCreștine.ro

„Dumnezeu nu numai că ne-a păzit, ci a orchestrat totul pentru slava Sa și binele lucrării Sale”, spune Yéremi Blanco, unul dintre pastorii reținuți în Cuba, după ce cazul său s-a încheiat.

Pastorul Yéremi Blanco, împreună cu prietenul său pastorul Yarián Sierra, au fost ţinuţi în închisoare timp de paisprezece zile după ce au fost reținuți în timpul demonstrațiilor din 11 iulie din Cuba.

Cazul lor a fost în cele din urmă soluționat pe 1 septembrie, când au fost eliberați fără nicio o acuzaţie, după plata unei amenzi.

Yéremi Blanco este pastor al bisericii Grace din orașul Matanzas. Este căsătorit cu Adelys și au trei copii. Au trecut prin multe săptămâni de tensiune și suferință, dar și de noi experiențe de credință în lucrarea lui Dumnezeu.

Ambii pastori sunt parteneri cu Seminarul Carey (o instituţie de învăţământ teologic din Canada), care are un program de instruire biblică în Cuba, precum și în alte țări din America Latină.

Pastorul a răspuns la întrebările trimise de site-ul de știri spaniol „Protestante Digital” imediat ce a aflat despre soluționarea definitivă a cazului său.

Întrebare: Cum te simți acum că această situație dificilă a fost rezolvată?

Răspuns: Chiar acum am sentimente amestecate. Mă bucur că nu trebuie să merg din nou la închisoare, dar, pe de altă parte, trebuie să spun că până și amendă de 800 de pesos (aproximativ 28 de euro) este nedreaptă. Nu am comis nicio infracțiune și totuși am petrecut 14 zile într-o celulă și acum plătim şi o amendă. Oricum, eu și familia mea suntem fericiți.

Pastorul Yeremi Blanco, soția Adelys si cei trei copii

Întrebare:  În ce moduri ați văzut mâna lui Dumnezeu lucrând?

Răspuns: De-a lungul întregului proces am gustat bunătatea lui Dumnezeu în viața noastră. În cele 14 zile în care am fost în închisoare, nu știam absolut nimic din ceea ce se întâmpla afară în legătură cu noi.

Știam că Dumnezeu nu ne va părăsi și că El ne încearcă, chiar și prin mijloacele nedrepte ale oamenilor. Dar când am ieșit și am văzut tot ce se s-a scris despre noi pe reţelele sociale, în presa cubaneză independentă şi în presa internațională am fost uimit.

A vedea cum un număr imens de creștini din întreaga lume erau preocupați de detenția noastră a fost un dar de la Dumnezeu pentru sufletul meu tulburat la acea vreme. Este un semn al bunătății lui Dumnezeu pentru noi.

Mulți necreștini au simpatizat și ei cu noi din cauza nedreptății pe care o sufeream și ne-au oferit cu bunăvoință ajutorul lor. Dumnezeu ne-a scos în cale multe prietenii și vrem să le păstrăm.

Pe de altă parte, toată incertitudinea pe care am trăit-o în interiorul închisorii și toată suferința care a venit ulterior au contribuit la testarea nu numai a credinței noastre, ci am văzut şi cum cuvintele Sfintei Scripturi sunt reale şi s-au împlinit în viaţa noastră.

Întrebare:   Ce așteptări ai pentru viitorul slujirii tale creștine din Cuba? Te simți încurajat să continui?

Răspuns: Viitorul slujirii noastre din Cuba ar putea fi mai dificil de acum înainte. Biserica din Cuba este sub supraveghere continuă. Din cauza a ceea ce mi s-a întâmplat și pentru că am fost anchetat pentru evenimentele din 11 iulie, supravegherea bisericii noastre și a mea va deveni și mai intensă. S-ar putea chiar să avem de-a face cu mai multe obstacole decât înainte.

Nu sunt sigur cu ce fel de situații ne vom confrunta de acum înainte, nu sunt sigur cu ce fel de situații se vor confrunta copiii mei când vor începe din nou școala.

Cu toate acestea, voi continua să-I slujesc lui Dumnezeu în Cuba, atât timp cât voi putea. Eu și soția mea suntem căsătoriți din 2003 și avem trei copii. Dacă s-ar întâmpla ca familia mea începe să se confrunte cu orice fel de hărțuire, atunci aș lua în considerare să-l slujesc pe Dumnezeu într-o altă ţară.

Întrebare:   Cum pot creștinii din întreaga lume să te ajute sau să se roage pentru tine și pentru biserica din Cuba?

Răspuns: Biserica din Cuba trece prin momente dificile, în multe privințe, de mai bine de 60 de ani. Acum nu este diferit. Aș aprecia rugăciunile dvs. pentru ca toţi creștinii cubanezi să poată trăi și să-și exprime credința în mod liber.

Profit de această ocazie pentru a mulțumi tuturor celor care au fost conștienți de situația noastră și au luat timp să se roage pentru noi. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x