Un antreprenor creștin a lansat un proiect prin care vrea sa creeze prima Biblie video din lume.
„The Video Bible” a fost fondată de către Dave Pillow, care intenționează să folosească platforma audio-vizuală pentru a ajunge la persoanele care au probleme cu citirea textului scris și la copiii care sunt prea mici pentru a citi.
Într-un interviu pentru The Christian Post, Pillow a remarcat că The Video Bible este, de asemenea, destinată oricărei persoane care dorește să adauge ceva „unic” la modul lor de asimilare a Scripturii.
„Ne gândim la Biserica din întreaga lume. Vrem să îl slujim pe Domnul și ne-am simțit chemați la asta”, a explicat Pillow. „Dorința noastră este ca oamenii să-L cunoască mai bine pe Isus și să știe că Dumnezeu îi iubește. Am văzut că este nevoie și am vrut să oferim oamenilor un acces mai bun la Cuvântul lui Dumnezeu.”
Deși nu a fost stabilită o dată de lansare, Pillow spune că The Video Bible va fi disponibilă ca aplicație.
Între timp, oamenii pot consulta The Video Bible pe site-ul său web și pe canalul YouTube. O parte din conținutul său este prezentat și în aplicația YouVersion Bible.
Pillow a spus că resursele pe care The Video Bible le are pe site-ul său web și pe pagina sa de YouTube se dovedesc deja valoroase pentru persoanele cu dislexie și cu probleme de citire, precum și pentru cei care preferă pur și simplu o Biblie audio decât o copie scrisă.
„Vecinul meu mi-a spus că pe măsură ce îmbătrânești e tot mai greu să te concentrezi. Deci ajută”, a explicat el. „Acest lucru rezonează cu toată lumea. Cred că într-o lume bazată pe informație în format video, oamenilor li se oferă șansa de a se hrăni cu conținutul Bibliei folosind un modalități audio-video de comunicare.”
„Când creierul tău procesează lucrurile diferit, este greu să citești textul scris. Persoanele cu dizabilități de învățare sunt adesea văzuți diferit”, a spus Pillow. „Dumnezeu a vrut ca ei să vadă și să interacționeze cu lumea într-un mod diferit și ar trebui să aibă capacitatea de a se angaja și de a citi planul lui Dumnezeu în Cuvântul Său la fel ca oricine altcineva.”
„Am primit reacții covârșitor de pozitive pe YouTube și pe site”, a continuat el. „Cred că, atunci când va deveni o aplicație, va crește și va conduce la înmulțirea comunităților de credincioși, deoarece oamenii se pot reuni și pot asculta și urmări împreună pe telefoane și alte dispozitive.”
În timp ce The Video Bible oferă o nouă modalitate de a parcurge Scriptura, Pillow a subliniat că aceasta nu este menită să înlocuiască paginile scrise ale Cuvântului lui Dumnezeu.
„Continuați să citiți textul Bibliei”, a spus el. „Biblia audio-video nu înlocuiește Biblia scrisă. Îl îmbunătățește. Este o modalitate suplimentară de a vă conecta cu Dumnezeu.”
Video Bible, care este o inițiativă de colaborare finanțată prin crowdfunding și a obținut sprijin din partea mai multor grupuri creștine, inclusiv Biblica, YouVersion și The Gospel Coalition.