Industria marxistă a MORȚII: „AVORT chiar și în timpul DILATĂRII… Nou-născut OMORÂT la cererea Mamei”

Partidul Democrat s-a lansat într-o cursă de legalizare – în statele americane unde deține majoritatea – a avortului până la naștere.

Partidul Democrat a depus în Parlamentul din statul american Virginia un proiect de lege care permite avortul până în clipa nașterii. Într-o audiere șocantă din cadrul Camerei Delegaților, principala inițiatoare a proiectului, Kathy Tran, a recunoscut că legea va permite uciderea copilului chiar dacă mama a început dilatarea dinaintea nașterii. De asemenea, guvernatorul statului, democratul Ralph Notham, a afirmat că medicilor nu li se va permite să resusciteze un copil născut viu după un avort eșuat.

„Cât de târziu în al treilea trimestru de sarcină va putea un medic să efectueze un avort?”, a fost întrebată la audiere Kathy Tran.

Tran a răspuns: „De-a lungul celui de-al treilea trimestru. Al treilea trimestru se întinde până la a patruzecea săptămână (de sarcină)… Nu cred că avem o limită în lege.”

„Chiar și când este evident că o femeie este pe cale să nască?”, a întrebat Republicanul Todd Gilbert. „Chiar și când există semne fizice că este pe cale să nască? Chiar și când începe dilatarea?”

„Legea mea va permite aceasta, da”, a răspuns Kathy Tran.

„Aș fi putut să spun și o săptămână după data prevăzută pentru naștere și răspunsul ar fi fost același, nu?”, a insistat Gilbert.

„Acest lucru este permis de lege”, a replicat Tran.

Potrivit Life Site News, iată care sunt cele mai importante prevederi ale legii 2491:

– Elimină obligativitatea ca un avort în trimestrul II de sarcină și înainte de trimestrul III să fie efectuat într-un spital.

– Elimină toate procedurile și procesele, inclusiv necesitatea realizării unei ecografii, pentru ca femeia să fie bine informată înainte de a-și da consimțământul scris.

– Elimină necesitatea ca alți doi medici să certifice că un avort în trimestrul III de sarcină este necesar pentru a preveni decesul femeii sau o alterare a stării sale de sănătate fizică și mentală, precum și de a stabili că o astfel de alterare a stării femeii ar fi substanțială și iremediabilă.

Guvernatorul statului Virginia, Democratul Ralph Notham, și el un susținător fervent al proiectului de lege, a fost întrebat de televiziunea WTOP în privința controversei create de declarațiile lui Kathy Tran.

Sursa: Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

ALTE FILME CREȘTINE

Locul de ascunzătoare

Corrie și Betsie ten Boom sunt surori de vârstă mijlocie care lucrează în magazinul de ceasornicărie al tatălui lor în Olanda înainte de al doilea

Șapte zile de necrezut

Povestea inimii despre modul în care o prietenie puțin probabilă, dar puternică, scântește o săptămână de transformare a tânărului care schimbă viața. Jucătorul de golf

Miracole din Cer

Bazat pe povestea incredibilă a familiei Beam. Când Christy (Jennifer Garner) descoperă fiica ei de 10 ani, Anna (Kylie Rogers) are o boală rară, incurabilă,

Ultimul Mâncător de Păcat

În căutarea propriei sale răscumpărări de la bărbatul despre care se tem cel mai mult, Cadi Forbes, în vârstă de zece ani, descoperă un păcat

Întâlnirea: Paradisul pierdut

La șapte ani de la cel mai devastator tsunami din Thailanda, șase străini se află în capcană într-o stațiune lângă plajă, la marginea unui uragan

Cazul pentru Hristos

Un jurnalist de success, Lee Strobel, cu rapoartele sale de investigație premiate recent i-au câștigat o promovare a editorului legal la Chicago Tribune. Dar lucrurile