Iranul se laudă că VA DISTRUGE orașe din Israel

„Statele Unite nu au curajul de a trage un singur glonţ spre noi în pofida tuturor capabilităţilor militare pe care le deţin. Dar, dacă ne atacă, vom şterge de pe faţa pământului oraşele Tel Aviv şi Haifa”, a declarat generalul iranian Yadollah Javani, citat de agenţiile de presă IRNA şi Reuters.

Yadollah Javani, membru al Biroului politic al Gardienilor Revoluţiei din Iran, a făcut aceste declaraţii cu ocazia unei ceremonii pentru marcarea a 40 de ani de la Revoluţia islamică de la Teheran, scrie mediafax.ro.

„Eu nu ignor ameninţările regimului iranian, dar nici nu sunt intimidat de ele”, a afirmat Benjamin Netanyahu, conform Ştiripesurse.ro, citând  cotidianul Times of Israel. „Dacă acest regim face eroarea teribilă şi încearcă să distrugă oraşele Tel Aviv sau Haifa, nu va reuşi, dar va fi ultima aniversare a Revoluţiei islamice pe care o celebrează. Ar trebui să ţină cont de acest lucru”, a spus Netanyahu.

Sursa: Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

ALTE FILME CREȘTINE

Polycarp

O tânără fată slave, Anna, este salvată și adoptată de creștini în Smyrna secolului al II-lea și se împrietenește cu episcopul lor vârstnic, Polycarp. Așa

David și Goliat

La intersecția a două mari imperii antice, un simplu păstor numit David se transformă într-un războinic puternic și ia un uriaș teribil. Una dintre cele

Iertarea

În noaptea în care este eliberat din închisoare, Lucas Blackstone (Angus Macfadyen) pornește pentru orașul Trinity să-l găsească pe omul care la ucis pe fiul

Camera războiului

O dramă convingătoare cu umor și inimă care explorează puterea pe care rugăciunea o poate avea asupra căsătoriilor, părinților, carierelor, prietenilor și a oricăror alte

Într-o clipită

Ceea ce trebuia să fie vacanța perfectă vine la o intersecție oribilă pentru detectivul David Ramsey (David A.R White). La bordul unui iaht privat pe

Plin de măreție

Urmează pe Maria din Nazaret în ultimele zile pământești, ajutându-i pe Biserica primară să-și recapete întâlnirea inițială cu Domnul.