Nepal – Patru creștini reținuți după ce au fost acuzați de încercarea de „convertire forțată”

După ce au fost urmăriți și filmați în secret, patru creștini (doi nepalezi și doi japonezi) au fost raportați poliției și au fost arestați la începutul lunii noiembrie lângă Kathmandu, acuzați fiind de încălcarea legilor anti-convertire.

Se presupune că ei au făcut „prozelitism” de la ușă la ușă, „vizând membrii Dalit” (cel mai scăzut nivel al sistemului de caste hinduse, considerat „de neatins” de hindușii de castă înaltă). Dacă ar fi condamnați, cei doi nepalezi ar putea primi cinci ani de închisoare și o amendă de 50.000 rupii (340 de lire sterline, 440 dolari), în timp ce creștinii japonezi ar putea primi aceeași sentință sau ar putea fi deportați.

O nouă lege a intrat în vigoare în Nepal în septembrie 2018, prin care este considerată infracțiune „încurajarea și implicarea în convertirea cuiva” sau „rănirea sentimentul religios al unei persoane”.

Deși Constituția a interzis deja prozelitismul, noua lege este foarte vagă despre ce ar putea însemna „încercarea” de a converti pe cineva, astfel că orice activitate creștină publică este potențial ilegală. Deși Nepalul este în prezent, oficial, o țară seculară, a fost regat hindus până în 2008, iar hindușii reprezintă majoritatea populației, unii dintre ei dorind ca țara să redevină regat hindus.

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru creșterea accelerată a bisericii din Nepal în ultimii ani. Mijlociți pentru cei patru creștini arestați în Nepal; rugați-vă să se renunțe la toate acuzațiile împotriva lor.

Cereți ca legile vagi împotriva convertirii – aparent implementate pentru a „proteja” majoritatea hindusă – să nu fie folosite pentru a reduce libertățile creștinilor, iar ei să poată mai departe să mărturisească cu îndrăzneală Evanghelia harului lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 20:24).

Sursa: Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

ALTE FILME CREȘTINE

Polycarp

O tânără fată slave, Anna, este salvată și adoptată de creștini în Smyrna secolului al II-lea și se împrietenește cu episcopul lor vârstnic, Polycarp. Așa

Locul de ascunzătoare

Corrie și Betsie ten Boom sunt surori de vârstă mijlocie care lucrează în magazinul de ceasornicărie al tatălui lor în Olanda înainte de al doilea

Eu sunt Gabriel

Promise, Texas nu este un loc pentru a întemeia o familie. Nu există ploaie, întreprinderile nu reușesc, iar copiii nu pot aștepta să crească și

Salvarea lui Dumnezeu

Omul condamnat, Rev. Armstrong revine în cartierul său, un bărbat schimbat care dorește să preia biserica veche a tatălui său. Cartierul este greu și plin

Plin de măreție

Urmează pe Maria din Nazaret în ultimele zile pământești, ajutându-i pe Biserica primară să-și recapete întâlnirea inițială cu Domnul.

Semnul: Răscumpărarea

Momente după parașutism de la zborul 777, fostul căpitan marin Chad Turner (Craig Scheffer) și însoțitorul de zbor Dao (Sonia Couling) se trezesc într-o lume