Super-eroi sau super-erori? – ȘtiriCreștine.ro

Super-eroi sau super-erori? - ȘtiriCreștine.ro

În timpul războiului, actele de eroism sunt încurajate și lăudate. Din păcate, aceste acte de eroism se sfârșesc, de cele mai multe ori, cu moartea eroului. Aceasta este realitatea în care trăim. Din dorința de a evada puțin din această realitate, omul a creat o lume imaginară de super-eroi. Universul super-eroilor din benzile desenate este o construcție imaginară, creată de mintea omenească cu scopul de a aduce un nou tip de divertisment. Chiar dacă este doar o formă de divertisment, ea răspunde unei nevoi fizice și spirituale a omenirii: nevoia de un Salvator care nu moare. Așa se poate explica și succesul uriaș al super-eroilor de pe marile ecrane: conform statisticilor, filmul artistic Spider-Man: No Way Home, a fost unul din cele mai vizionate filme din ultima perioadă.

Nevoia de a fi salvat de un erou este adânc înrădăcinată în inima ființei umane. Încă de la căderea primilor oameni în păcat, Dumnezeu a știut că, fără o speranță de salvare, omul se va dezintegra în deznădejde. Atunci când au fost alungați din grădina Eden, Dumnezeu a promis lui Adam și Evei că va trimite un Salvator care „va zdrobi capul șarpelui”. Isus Cristos a fost împlinirea acestei promisiuni. Cristos este adevăratul Erou. El nu este doar un erou care și-a dat viața pentru alții, ci este singurul care a biruit moartea și care trăiește în veci. Sacrificiul Său este singura soluție pentru cea mai mare nevoie a omului: iertarea de păcate și împăcarea cu Dumnezeu.

Totuși, când acest Erou promis de Dumnezeu a venit pe pământ, El a fost respins de oameni. Evreii, care ar fi trebuit să Îl recunoască, L-au respins. Ideea lor de Salvator era distorsionată de influențele culturii și ale tradițiilor și nu mai puteau să Îl recunoască pe adevăratul Erou. Această problemă este prezentă și astăzi. Omul așteaptă și astăzi un erou, dar, din păcate, imaginația lui îl face să Îl respingă pe adevăratul Salvator și îl aruncă neajutorat într-un univers imaginar cu super-eroi plini de super-erori. Această lume a divertismentului este o cale ușoară și subtilă prin care noi ideologii sunt implementate în mințile oamenilor. Omul aflat în scaunul cinematografului, fascinat de puterea lui Superman, care are o piele impenetrabilă ce nu poate fi străpunsă de gloanțe, nu rămâne impresionat când aude de Cristos care s-a lăsat bătut și chinuit și ale cărui mâini au fost străpunse de cuie, gândindu-se ce fel de erou ar putea fi acesta.

Într-un mod subtil, imaginea super-eroilor creează în mințile celor ce o venerează o idee eronată despre ceea ce înseamnă un adevărat erou. Todd Miles, profesor de teologie la Western Seminary din Portland, Oregon, afirmă în cartea sa, intitulată Superheroes Can’t Save You, că „fiecare idee greșită despre Isus poate fi ilustrată de un super-erou. Cele mai populare idei greșite despre Isus, care au ridicat cu adevărat provocări bisericii, care i-au determinat pe liderii creștini să se adune în ceea ce numim concilii pentru a studia și a descoperi care este de fapt adevărul, toate sunt acum întruchipate de un supererou.”

În această perioadă, în care lumea divertismentului deformează perspectiva asupra lumii reale, creștinul trebuie să își ia în serios rolul său apologetic, să conștientizeze războiul spiritual și să își apere credința afirmând mesajul despre Eroul din Evanghelii. Existența Fiului lui Dumnezeu, realitatea morții și învierii Lui nu sunt produsul unei imaginații bogate. Întruparea lui Dumnezeu este un fapt istoric bine ancorat în realitatea umanității, așa cum este ea prezentată de Biblie. Eroul trimis de Dumnezeu este un erou adevărat, lipsit de erori, care promite o salvare reală. Cei salvați de Cristos, trebuie să fie geloși pentru gloria Lui, și să riposteze atunci când Evanghelia este umbrită de povestea ieftină a unui erou imaginar.

Autor: Iosif Căpușneanu

Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro

0 0 votes
Article Rating

Comentarii

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x