Hasan a crescut într-un sat sărac de aleviți din estul Turciei, vorbind Zaza ca limbă maternă. La școala primară a învățat limba turcă și, în cele din urmă, a devenit profesor. Acum pensionar, Hasan s-a simțit îngrijorat văzându-i pe fiii săi, acum adulți, luptându-se cu alcoolismul, la fel cum a făcut-o și fratele său. Hasan s-a întrebat dacă nu cumva familia lui era blestemată.
Căutând ajutor, Hasan a început să urmărească programele unei televiziuni creștine prin satelit și și-a dat seama că Isus ar putea fi răspunsul pentru familia sa. El a citit Biblia și a fost convins de adevărul ei. Hasan s-a rugat să-L primească pe Hristos în inima lui, apoi a scris postului de televiziune care a trimis pe cineva să-l viziteze și să se roage cu el pentru ceilalți membri ai familiei sale.
Există aproximativ 20 de milioane de aleviți anatolieni, număr ce este compus din trei grupuri etnolingvistice (turcă, kurdă și Zaza). Ei își au originea în Asia Centrală printre turkmani și sunt cel mai mare grup minoritar religios din Turcia.
Aleviții urmează o interpretare mistică a islamului și sunt priviți ca o sectă. Ei nu postesc în timpul Ramadanului, ci în timpul celor Zece Zile de Muharram, când musulmanii șiiți comemorează martiriul imamului Hussein. Ei nu se prosterneaza în timpul rugăciunii și nu se întâlnesc în moschei, ci în lăcașuri de cult mai mici, numite cemevis. Ei nu dau milostenie așa cum cere islamul tradițional, ci consideră că iubirea față de Dumnezeu și oameni este mai importantă decât legea islamică. Teologia și credințele lor nu sunt scrise, ele sunt transmise de la o generație la alta prin poezii și cântece.
Aleviții se confruntă cu prejudecăți și hărțuire, atât din punct de vedere politic, cât și social în Turcia. Ei nu pot fi educați în limbile lor materne: kurdă sau zaza, ci doar în limba turcă. În ciuda acestui fapt, aleviții prețuiesc educația, în special pentru fetele și femeile lor, iar prin muncă asiduă mulți își trimit copiii la facultate.
Motive de rugăciune
Pentru lucrătorii creștini dedicați, în special profesori, muzicieni și oameni de afaceri pentru a merge în zonele locuite de aleviți. (Romani 15:20)
Pentru ca inimile aleviților anatolieni să primească sămânța Evangheliei. (Matei 13:1-9)
Pentru binecuvântări peste micul număr de credincioși aleviți și pentru ca mai multe resurse creștine să ajungă să fie disponibile în limbile lor. (2 Petru 1:3)
Originea articolului: ȘtiriCreștine.ro