Un alt gând valoros este acela că prin sinucidere respingi puterea lui Dumnezeu, care este deja în tine, pentru a te face sfânt, conform: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:3-4).
Îți dai seama că alții vor avea aceeași imagine distorsionată despre Dumnezeu pe care o transmiți prin gestul tău nesăbuit?
Astfel nu doar familia și cei care te iubesc vor fi loviți, dar și alții care vor vedea că în cazul tău Dumnezeu nu a reușit, a pierdut controlul, nu e suveran și nu e în control.
În opinia mea, asta este o imagine falsă despre Dumnezeu pe care cel care se sinucide o transmite altor oameni.
Sinuciderea neagă dreptul lui Dumnezeu de a fi Domnul vieții tale. Este un verset pe care frecvent îl folosesc în astfel de probleme care arată că trupul tău nu mai este al tău, ci al lui Cristos, care l-a răscumpărat și că este Templul Duhului Sfânt.
Deci, nu ai voie să-ți faci rău ție sau altora, conform: 1 Corinteni 6:19-20 – „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Sinuciderea încalcă porunca: Să nu ucizi. (Deuteronomul 5:17).
Biblia pornește de la ideea că viața e originată în Dumnezeu și că există o sanctitate a vieții de care orice om trebuie să fie conștient. Omul poartă în el chipul lui Dumnezeu și de aceea acest chip trebuie acordat cu voia divină și cu ideea, ce poate părea egocentrică, cum că omul e responsabil de a arăta cât mai mult acest chip pe pământ. Dumnezeu dă viața și tot El are dreptul să o întrerupă atunci când crede El de cuviință.
În fond omul ce dispare din istorie sinucigându-se sau cel ce omoară pe altul se substituie divinității.
Cred că, de ar putea fi întrebați cei ce s-au sinucis dacă ar vrea să poată lua de la capăt viața, cei mai mulți dintre ei ar răspunde „da!”.
Mulți dintre cei care au avut tentative de sinucidere și au supraviețuit mi-au spus clar că regretă și că nu ar mai face așa ceva. Asta este și experiența profesorului David Rosen cu sinucigașii care au supraviețuit după ce au sărit de pe podul Golden Gate (vezi detalii în cartea ce am scris-o recent:‘Cum să înfruntăm depresia’).
Pe lângă factorii sociali, distrugerea familiei, depresie, boli psihice, mai sunt și alte cauze ale sinuciderii.
Evadarea – cei care vor să se sinucidă vor să scape de o situație pe care ei o consideră imposibil de rezolvat. Neputința, gândirea eronată, lipsa factorilor de protecție sunt lucruri comune la cei care doresc să-și ia viața.
Satana evident că va exploata minciunile, erorile, va accentua acest sentiment de lipsă de speranță, de neputință și va promova sinuciderea ca fiind singura soluție. FALS!
Sinuciderea nu e niciodată o soluție! Este ireversibilă! Dumnezeu e întotdeauna soluția, chiar și atunci când boala, Satana și gândirea eronată spun la unison că nu mai ai nicio șansă. Dumnezeu este mai presus de orice fel de problemă, are controlul asupra a absolut orice.
Încredințează-ți viața în mâinile Lui și începe să-I slujești. Ți se va schimba perspectiva asupra vieții. Vei vedea că ai multe lucruri pentru care să trăiești. El nu te dezamăgește! Stai în Cristos!
Cei care se simt vinovați pot considera că merită să se sinucidă, iar un fenomen frecvent este atragerea atenției și strigătul după ajutor.
Unii au nevoie de atenție și recurg la așa ceva pentru a o primi. Alții nu știu cum să strige după ajutor și recurg la așa ceva pentru a spune AJUTAȚI-MĂ! Alții manipulează.
E un fenomen ce l-am văzut la mulți pacienți, chiar și prin anumite biserici. Clasicele exemple sunt partenerii de viață care vor să se manipuleze unul pe altul, angajații, pe angajator, copiii, pe părinți etc.
Din păcate unii care au multe tentative de sinucidere pentru a atrage atenția sau a manipula pot chiar muri pentru că se sinucid neavând intenția să o facă, dar ceva merge prost – au luat prea multe pastile, nu au fost găsiți la timp, au alunecat etc. Tragic, dar adevărat! Acest tip de sinucidere poate fi legat și de răzbunare, pentru că mintea bolnavă consideră că cea mai bună răzbunare împotriva iubitului/ iubitei/ părintelui/ autorității în general este să te sinucizi. FALS!
Este o gândire greșită care poate avea rezultate veșnic greșite.
Nu uitați că sinuciderea nu e niciodată o soluție, ci o problemă eternă, ireversibilă și e preventibilă prin pocăință, tratament psihiatric, sfințenie, încredere în Cuvântul și promisiunile lui Dumnezeu, consiliere, practic tratament bio-psiho-socio- spiritual creștin.
Impulsivitatea este o altă mare cauză a sinuciderii. Mulți care au supraviețuit tentativelor de sinucidere mi-au spus că la nervi au încercat să facă ce au făcut.
Neapărat îndrumă omul spre ajutor specializat psihiatric, consiliere și biserică. Timpul nu vindecă. Dumnezeu poate vindeca. Medicamentele pot vindeca. Toate tratamentele trebuie făcute, în toate domeniile.
FĂ ROST DE AJUTOR! NU STA, pentru că mâine poate fi prea târziu pentru sinucigaș sau pentru cel care are gânduri/ intenții/ planuri de sinucidere. AJUTĂ OMUL ACUM, CÂND ARE NEVOIE, nu amâna pe mâine, când poate fi prea târziu! Contactează medicul de familie, apelează la numere de telefon de urgență pentru sinucigași, mergeți la urgență, unde poate fi văzut de medicul psihiatru, apelează centrele de criză pentru sinucigași, dacă situația e complicată/ periculoasă poți contacta poliția, ambulanța, implică centrele locale de sănătate mintală, serviciile de psihiatrie, implică BISERICA, pastorul, consilierul… FĂ ROST DE AJUTOR! Nu sta cu mâinile încrucișate! Te poți ruga în timp ce faci aceste lucruri.’