VIDEO: Un elev ar fi fost umplut de sânge de profesor, pentru că a refuzat să facă semnul crucii

Un incident deosebit de grav s-a petrecut într-o şcoală din judeţul Botoşani. Un elev de 11 ani ar fi fost lovit fără milă de profesorul de religie.

Pentru că băiatul nu a vrut să-şi facă semnul crucii, preotul l-ar fi luat de urechi şi l-ar fi dat cu capul de perete. Copilul a ajuns sângerând la spital, unde a fost internat. Conducerea şcolii, poliţia, dar şi Mitropolia Moldovei cercetează acest episod tulburător.

Băiatul de 11 ani a fost dus acasă, cu urechea plină de sânge, de un sătean care l-a văzut pe marginea drumului. Îngrozită, mama a chemat ambulanţa.

Mamă„A venit fetiţa după mine să îmi spună că preotul de la Dorohoi, de religie, l-a bătut. I-a rupt urechile şi e plin de sânge. Au venit colegii de la şcoală şi cu părinţii şi mi-au spus că l-a prins şi l-a izbit cu capul de perete, l-a prins de urechi şi îl ţinea în sus şi îl izbea cu capul de perete.”
Reporter„Aţi avut probleme cu preotul?”
Mama băiatului: „Nu. Niciodată. Nici măcar nu îl cunosc.”
Reporter„Era la ora de religie?”
Mama băiatului: „Da.”
Reporter: „Sunteţi ortodoxă?”
Mama băiatului:„ Nu. Sunt penticostală. L-a obligat să facă cruce şi băiatul nu voia.”

La spital medicii au constatat că băiatul are mai multe traumatisme. I-au făcut un examen tomograf şi l-au internat pentru investigaţii amănunţite. Toţi părinţii din satul Baranca, judeţul Botoşani, sunt revoltaţi după acest incident.

Mama unui coleg: „Cineva din capătul celălalt al satului l-a adus cu maşina până acasă pentru că era leşinat în şanţ.”
Reporter: „Cine l-a bătut?”
Mama unui elev: „Profesorul de religie. I-au pus forţat să facă cruce, să scrie una-alta şi ei nu au vrut.”

Tatăl unui elev„După ce l-a urechit pe băiatul ăla, a oprit maşina în capătul satului pe unde erau copiii şi le-a spus: să fiţi cuminţi ca o să păţiţi toţi la fel. Copiilor le-a spus. A auzit şi copilul meu.”

Mario Ungureanu, tatăl unei eleve: „I-a obligat să se închine, să facă cruce şi să spună mai multe recitale ortodoxe. Copiii nu erau de acord. Toţi copiii erau terorizaţi. Au fugit copiii din clasă. Au ieşit ca de la filme de groază. Fata a venit acasă plângând. Suspină şi nici nu mai vrea să meargă la şcoală.”

Conducerea şcolii a demarat o anchetă disciplinară, iar poliţiştii cercetează şi ei cazul.

Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani: „Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.”

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a autosesizat în acest caz.

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt MMB: „Este inadmisibilă folosirea violenţei, indiferent în ce grad. Fiind preot, se derulează şi pe linie bisericească. În plus, ca profesor de religie, nu poate preda fără binecuvântarea bisericii.”

Dacă va fi găsit vinovat, preotul risca să rămână fără catedră.

Articol preluat de la Info Crestin

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale