Cu câteva săptămâni în urmă, soțul meu John și cu mine am vizionat „Clubul micului dejun” (engl. Breakfast Club) împreună cu Emma și Lucas. M-am întrebat inițial, dacă filmul este potrivit sau nu pentru ei, însă copiii m-au asigurat că la școală aud mai mereu înjurături și că știu totul despre marihuana. Grozav. Mă simt mult mai bine știind aceste lucruri. Dar am decis totuși să privim filmul împreună și apoi să discutăm despre el în familie.
„Clubul micului dejun” este un film clasic din generația mea. Îl vizionasem din nou și din nou împreună cu prietenii mei, însă nu m-am gândit mult la tema evidentă care apare î0n acest film. Acum, în calitate de femeie matură și mamă, trebuie să recunosc, că sunt mai puțin îngrijorată de înjurăturile decât de persoana agresorului care apare în film.
După ce am revăzut acum acest film popular și iubit de adolescenți, mă întreb: cum ar trebui să confruntăm acest motiv al Frumoasei și Bestiei din cultura noastră? În mod special, cum să privim acest motiv în era hashtagurilor #meToo și #ChurchToo?
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Există și câteva aspecte frumoase ale basmului „Frumoasa și Bestia”. Îmi place că Bestia se transformă într-un prinț bun și acest lucru se întâmplă în primul rând pentru că o fată bună și iubitoare îi devine prietenă. Problema este că societatea noastră pare să fie vrăjită de această narațiune. Suntem asaltați de ideea fetelor bune care salvează băieții răi.
La prima vedere, acest lucru pare inofensiv. Ce e în neregulă cu o fată bună care face o diferență de durată în viața unui bătăuș? În calitate de creștin egalitarist, cât și de mamă care încearcă să crească un băiat și o fată, acest motiv mă neliniștește.
Molly Ringwals a scris un eseu extraordinar despre acest subiect, unde recunoaște că ea a fost atrasă mai mult de băieții răi decât de cei buni: „Abia după treizeci de ani am încetat să consider bărbații abuzivi din punct de vedere verbal mai interesanți decât cei buni”. Iată un exemplu în acest sens.
Literatura ne prezintă și narațiuni bune despre ideea alternativă. Să luăm în considerare diferența dintre domnul Wickham și domnul Darcy în „Mândrie și prejudecată” a lui Jane Austen. În timp ce domnul Darcy are cu siguranță o măsură de aroganță, totuși nu se compară cu domnul Wickham. Darcy este un om bun, virtuos, cu o moralitate exemplară, în contrast cu Wickham, care este un ticălos teribil în toate privințele.
Un alt exemplu îl putem vedea la Anne din Green Gables și prietenul ei, Gilbert Blythe. În final, Anne își dă seama că Gilbert este cel cu care ea se va simți acasă. Însă chiar și cu aceste titluri bune din stocul nostru de literatură, tema Frumoasei și a Bestiei este prea răspândită pentru a putea fi ignorată.
Vedem aceasta numai privind la unele din cele mai populare cărți din cultura noastră. Cărți precum „Twilight”, „Cincizeci de nuanțe de gri” (engl. Fifty Shades of Grey) și chiar „Jurnalul” (engl. The Notebook) de Nicholas Sparks înnobilează acest motiv al Frumoasei și al Bestiei. Un roman creștin pe care l-am îndrăgit ca femeie tânără a fost „O voce în vânt” (engl. A Voice in the Wind) de Francine Rivers. În roman, o fetiță neprihănită și modestă câștigă dragostea unuia dintre cei mai egoiști hedoniști din toate timpurile. Bunătatea ei îl convinge și îi schimbă inima. Deși cartea are calități frumoase, mesajul ei trebuie tratat cu mare precauție.
În toate aceste filme și cărți, fata cea bună vede calitățile răscumpărătoare ale unui rebel în care crede, în schimbarea căruia „are credință”. Pe parcursul filmului sau al romanului, băiatul rebel găsește că bunătatea ei este atât de atrăgătoare…
Articol preluat de la Stiri Crestine.ro