Scoţienii ar putea să-și aleagă sexul pe care îl declară la următorul recensământ.

Autorităţile din Scoţia intenţionează să schimbe modul în care oamenii îşi declară sexul în timpul următorului recensământ,  programat a avea loc în 2021.

Guvernul scoţian vrea să schimbe întrebarea cu privire la sexul respondentului pentru a include şi o opţiune de „non-binar”, pentru cei care nu se consideră nici bărbaţi nici femei.

Arhivele Naţionale din Scoţia au propus de asemenea ca oamenii să îşi poată selecta pe chestionar genul cu care se identifică, în loc de sexul biologic.

Modificările nu sunt agreate însă de membrii Comisiei de Cultură a Parlamentului Scoţian, care spun că procesul preliminar de consultare a populaţiei în privinţa modului de organizare a recensământului are „serioase deficienţe” pentru că cea mai mare parte a respondenţilor în privinţa chestiunilor legate de sex au fost aleşi exclusiv din persoane ce aparțin grupărilor LGBT.

Au fost însă şi opinii diferite printre cei chestionaţi, persoane ce făceau parte dintr-un grup de clinicieni, care au spus: „Sexul biologic este fix, nu poate fi schimbat de hormoni sau operaţii, deşi aparenţele exterioare se pot schimba.”

Victoria Quay

Joan McAlpine care este convocatoarea comisiei parlamentare, a declarat: „Am auzit  opinii puternice din care rezultă că dacă faci confuzie între sex şi identitatea de gen va deveni mult mai dificil să asiguri protecţia femeilor, conform Legii privind Egalitatea. S-a înregistrat o lipsă serioasă de consultare a grupurilor de femei, lucru care a condus la aprobarea de legislaţie care nu este potrivită scopului.”

Toţi membrii comisiei parlamentare, mai puţin trei dintre ei, au votată ca întrebarea privind sexul participantului să aibă doar două opţiuni „bărbat” şi „femeie”.

O purtătoare de cuvânt a grupării pentru drepturile femeilor,  „Scoţia pentru Femei”, a salutat decizia.

„Suntem încântate că această comisie a reafirmat că sexul este dimorf, ceea ce reflectă poziţia legală şi cea ştiinţifică.”

De la intrarea în vigoare a Legii de Recunoaştere a Genului în 2004, mai puţin de 5000 de persoane şi-au schimbat sexul în mod legal în Marea Britanie.

Sursa: Stiri Crestine.ro

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale