Acum 502 ani în data de 31 octombrie 1517 un eveniment urma să aibă loc care va avea implicaţii religioase şi sociale pana în zilele noastre. Un călugăr augustinian, Martin Luther, dezgustat de corupţia şi practicile bisericii catolice, în ceea ce priveşte practica vânzării indulgenţelor, va ţintui celebrele sale 95 de teze pe uşa bisericii din oraşul său Wittenberg, prin care respinge practicile nebiblice predominante în biserica catolică.
Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483 în Eisleben, Germania. Se pregăteşte iniţial pentru cariera de avocat, dar în 1505, a fost afectat profund de moartea subită a unui prieten de un trăznet ce se descarcă la câţiva paşi de el. Prins în pădure de vijelia unei puternice furtuni, strigă disperat: „Sfântă Ana, dacă supravieţuiesc acestei furtuni, mă călugăresc!”
După trecerea furtunii, îşi ţine cuvântul. În nemaipomenite frământări referitoare la mântuire, intră într-o mănăstire augustiniană în Erfurt în iulie 1505. Aici, el citeşte un tratat de-al lui Ian Hus, de care este profund mişcat. Luther scria mai târziu:
„M-am întrebat cum s-a putut întâmpla ca un om cu scrieri atât de profund creştine şi de puternice să fie ars… Am închis cartea rămânând cu inima rănită.” (Istoria Bisericii)
Acolo el a studiat filosofie şi de asemeni Cuvântul lui Dumnezeu. El a trăit o viaţă de cea mai severă penitenţă, dar toate faptele exterioare nu i-au putut alunga simţul păcatului. Luther era dominat de un profund sentiment al propriilor păcate, al nevredniciei sale, dedicându-se din această cauză ascetismului în încercarea de a ajunge la purificare.
În 1512, devine doctor în teologie primind cu această ocazie o Biblie latină, care în acea vreme constituia o posesiune personală inedită. Luther începe să se dedice citirii şi studierii Bibliei. Această adâncire în Scriptură începe să-i reveleze noi adevăruri, începe să realizeze că multe din doctrinele învăţate nu au nici o bază scripturală.
Într-o zi, singur fiind în odaia sa, citeşte Romani 1:17 „Cel neprihănit va trăi, prin credinţă!” Aceste cuvinte îi invadează deodată mintea şi inimă. Realizează că mântuirea nu se bazează pe vreun merit uman, ci pe credinţa în promisiunile lui Dumnezeu. În acel moment a primit ceea ce ani întregi de ascetism nu i-au putut oferi. El începe să predice acest „nou concept” al mântuirii în oraşul său Wittenberg.
Biserica îl somează pe Luther să se prezinte la consiliul bisericesc din oraşul Worms, unde i se va cere să se lepede de credinţa sa. Amintindu-şi de soarta lui Ian Hus, Luther se îngrozeşte, totuşi rămâne neînduplecat şi pleacă la Worms. Aici i se pun în faţă tezele scrise de el, cerându-i-se să le retracteze. Luther cere să i se acorde timp de gândire, o zi. În ziua următoare, conştient fiind că va trebui să suporte consecinţele afirmaţiilor sale, Luther, curajos, înfruntă consiliul spunând: „Până nu voi fi convins de mărturia Sfintelor Scripturi sau de un argument evident… conştiinţa mea rămâne roabă Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot să retractez şi nu voi retracta ceva, pentru că a acţiona împotriva conştiinţei, nu este nici bine şi nici prudent. Iată-mă: nu pot face altfel. Dumnezeu să mă ajute. Amin.”
În 1517 Luther oferă cadrul fundamental al teologiei protestante. Fiind excomunicat de Biserică, Luther mai târziu se căsătoreşte, continuându-şi activitatea sa de învăţare a Scripturii. Chiar şi istoricii laici recunosc că atitudinea curajoasă a lui Luther în faţa consiliului de la Worms a fost unul din evenimentele hotărâtoare din istoria umanităţii.