Bombardamentele israeliene au ucis trei militari sirieni

Bombardamentele israeliene au ucis trei militari sirieni

Cel puţin trei combatanţi loiali regimului lui Bashar al-Assad au fost ucişi într-un atac atribuit Israelului, ţintind poziţii siriene, la periferia Damascului, a anunţat luni un ONG, relatează AFP, potrivit news.ro.

Apărarea antiaeriană siriană a ripostat duminică seara unor rachete israeliene şi a doborât două dintre ele la periferia Damascului, potrivit agenţiei siriene oficiale de presă Sana.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), care dispune de o vastă reţea de suse în Siria, tirurile israeliene au ţintit ”poziţii siriene şi iraniene”.

Trei combatanţi nesirieni au fost ucişi de o rachetă care a lovit o zonă situată între periferia Aqraba şi cartierul vecin Sayyida Zeinab, în care se află un sanctuar venerat de musulmanii şiiţi, a anunţat SOHR.

Potrivit ONG-ului, aceste combatanţi ar fi iranieni, o informaţie care nu a fost confirmată.

Israelul nu a revendicat în mod public responsabilitatea atacurilor, iar o purtătoare de cuvânt a armatei, contactată de AFP, a declarat că ”nu comentează informaţii provenind de la publicaţii străine”.

De la începutul Războiului din Siria, Israelul a efectuat sute de atacuri pe teritoriul sirian împotriva unor ţinte inraniene şi miliţii siriene care susţin Teheranul, un aliat regimului lui Bashar al-Assad.

La 20 noiembrie, armata israeliană a revendicat o serie de atacuri ”de mare amploare” contra unor poziţii ale regimului sirian şi forţelor iraniene Al-Qods, soldate cu moartea a 21 de combatanţi, între care 16 străini, şi a doi civili, potrivit SOHR.

În iulie, nouă combatanţi loiali regimului – inclusiv şase iranieni – au fost ucişi în raiduri în provinciile Deraa şi Quneitra (sud).

O lună mai târziu, armata israeliană a efectuat un atac aerian în satul Aqraba, la sud de Damasc, omorând doi combatanţi din cadrul mişcării şiite libaneze Hezbollah şi unul iranian.

Articol preluat de la Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale