De ce nu mă grăbesc să spun că Dumnezeu judecă Australia din cauza păcatului de acolo?

De ce nu mă grăbesc să spun că Dumnezeu judecă Australia din cauza păcatului de acolo? – Stiri Crestine.ro

N-am putut să nu observ în ultimele zile tot mai multe imagini și mesaje care au deslușit misterul și cauza incendiilor puternice din Australia. Care să fie aceasta? Judecata lui Dumnezeu. Motivul? Păcatul ajuns la culme acolo. Cine spune? Sportivul acela cunoscut pentru că nu se lasă de Hristos. Cine mai spune? O mulțime de creștini din lumea întreagă.

Dar oare chiar așa să fie? Cât de ușor am ajuns la un astfel de verdict! Dumnezeu nu poate să stea nepăsător pentru păcatul australienilor, așa că a pus piciorul în prag și le-a trimis incendiul acesta. Păi, dacă e să pornim pe un astfel de raționament, tot pământul unde există oameni ar fi incendiat, nu crezi? Nu vreau să mă înțelegi greșit. Da, Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt care nu acceptă, nu tolerează și nici nu poate vedea păcatul. Și da, El va judeca păcatul. Însă va exista o zi când totul va fi făcut de cunoscut și atunci va fi Marea Judecată a lui Dumnezeu.

De ce e periculoasă o astfel de gândire?

1. Ne face cunoscători ai unor taine pe care doar Dumnezeu le știe.

2. Hrănește eul nostru („Încă un mister elucidat. Ce s-ar face oamenii din jur fără înțelepciunea noastră?”)

3. Promovează un spirit fariseic. Noi suntem mai buni decât ei, deoarece nu am fost pedepsiți (încă) de Dumnezeu.

4. Respinge un adevăr al Scripturii foarte important:

„[Dumnezeu] face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” Matei 5:45b.

Care este soluția? În primul rând, să mă abțin să promovez astfel de mesaje. Apoi, în loc să-i văd ca pe niște păcătoși peste care s-a revărsat pedeapsa lui Dumnezeu, să-i văd ca pe niște oameni păcătoși care au nevoie de mila, iertarea și îndurarea lui Dumnezeu și să mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Domnul să Se îndure de Australia! Domnul să Se îndure și de noi și să ne umple de dragostea Lui!

Timotei Stoica

Articol preluat de la Stiri Crestine.ro

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale