Creștini străini arestați sub acuzația de prozelitism în Nepal

Creștini străini arestați sub acuzația de prozelitism în Nepal – Stiri Crestine.ro

Un creștin din Coreea de Sud, ce fusese arestat în Nepal sub acuzația de „încercare de a face prozeliţi”, a fost eliberat pe cauțiune miercuri, 7 august, conform unor surse.

Cho Yusang, un creștin evanghelic în vârstă de 73 de ani, a plătit o cauțiune de 150.000 de rupii nepaleze (1.330 dolari americani), după ce a fost arestat pe 23 iulie. Sănătatea sa s-a deteriorat după ce a fost încarcerat și a trebuit sa fie internat în spital, a declarat Tanka Subedi, președinte al Forumul Libertății Religioase din Nepal (RLFN).

Luni, 5 august, Subedi a declarat pentru Morning Star News că Cho a fost externat din spital.

„Deși a ieşit din spital, el se simţea amețit în această dimineață”, a spus Subedi. „Sănătatea lui nu este încă bună. Nu vrea să se întoarcă la spital, pentru că nu mai are bani. Nu are asigurare medicală care să-i plătească îngrijirea.” Aflat în Nepal cu o viză de afaceri, Cho a fost acuzat și că a abuzat de viza primită.

Acuzația de „încercare de a face prozeliţi”, conform Codul Penal al Nepalului,  poate aduce un maxim de cinci ani de închisoare și /sau o amendă de până la 50.000 de rupii nepaleze (445 USD), conform spuselor lui Subedi.

Cho și alți doi străini, care lucrau separat de el,  au fost acuzaţi că sunt implicați în activități de convertire în Pokhara, în centrul Nepalului, a declarat Raj Kumar, purtătorul de cuvânt al Biroului de Poliție din Kaski.

Poliția l-a arestat pe Cho pentru distribuirea de pliante și Biblii în zona Barachi din districtul Kaski, în provincia Gandaki Pradesh. Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat că poliţiştii au arestat și doi cetățeni japonezi, Martori ai lui Iehova, care nu aveau nici o legătură cu Cho, în zona Ratna din același district, pentru aceleași acuzații.

Şeful poliţiei a spus că arestarea lor arată că „unii străini nu vin cu intenții bune” și că sunt vinovaţi de prozelitism.

B.P. Khanal, coordonatorul național al Comitetul Internațional al Parlamentarilor pentru Libertatea Religiei şi Credinței, a declarat pentru Morning Star News că, după ce l-au arestat pe Cho, poliția a percheziţionat şi  casa în care acesta locuia și au confiscat Biblii și literatură creștină.

Khanal, care este responsabil pentru relațiile cu cultele pentru Societatea Creștină din Nepal, a spus că deținerea de Biblii și literatură creștină nu este o dovadă a unei infracţiuni.

„În acest caz legea este discriminatorie, deoarece nu este o infracțiune să ai Biblii în casa ta,” a spus Khanal pentru Morning Star News. „În cazul acesta, confiscarea unor Biblii și a literaturii creștine din bunurile personale ale lui Yusang este tratată ca o infracțiune pe care Yusang a comis-o. Oricine poate avea o Biblie – nu este un drog sau o bombă. A avea o Biblie nu poate fi considerată o infracțiune.”

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale