Femeie aflată în închisoare în Marea Britanie agresată de un deţinut transsexual bărbat

Femeie aflată în închisoare în Marea Britanie agresată de un deţinut transsexual bărbat – Stiri Crestine.ro

O femeie ce executa o pedeapsă cu închisoarea, care spune că a fost agresată sexual de un deținut transgender de sex masculin, care însă pretinde că este femeie, a formulat o acţiune legală împotriva politicilor guvernamentale, care permit bărbaților care se declară femei, să fie închişi în închisori pentru  femei.

Ulterior, femeia a fost mutată într-o altă închisoare, pentru a afla că bărbatul, care fusese închis pentru viol, a fost mutat și el acolo.

S-a dezvăluit, de asemenea, că unii poliţişti înregistrează violatori bărbaţi ca fiind femei, dacă aceştia aleg să se identifice cu sexul opus.

Femeia agresată, a cărui nume nu a fost făcut public, își propune să lanseze o examinare judiciară împotriva unei politici care permite bărbaților care au fost condamnați pentru infracțiuni violente sau sexuale împotriva femeilor, să fie încarceraţi în închisori pentru femei.

În cererea formulată, ea spune că „a mai existat cel puțin încă un alt caz important al unui infractor sexual bărbat condamnat, care a fost încarcerat într-un penitenciar pentru femei pe baza faptului că s-a identificat ca fiind de gen feminin, și că puşcăriaşul a continuat să atace sexual celelalte femei deţinute.”

De asemenea, ea subliniază existenţa în Marea Britanie a unei închisori pentru femei, unde deținuții de sex masculin de mare risc, care se presupune că sunt separați de femei, se pot amesteca cu acestea în timpul unor activități din închisoare.

Într-un răspuns la o cerere de furnizare de informaţii, șase birouri de poliție din Anglia și Țara Galilor au recunoscut că un bărbat suspectat sau condamnat pentru viol va fi înregistrat oficial ca femeie, dacă el ar cere să fie identificat ca atare.

Alte cinci birouri de poliţie nu au specificat politica lor cu privire la violatori, dar au confirmat că, în general, vor înregistra sexul unei persoane conform cererii sale.

Nicola Williams, directorul Fair Play for Women, care a solicitat informațiile, a declarat: „Nu există o infracţiune mai specific bărbătească ca violul. Ar fi extrem de jignitor pentru o femeie care a fost violată să afle că atacatorul ei era tot o femeie.”

Şeful Consiliul Naţional al Poliției a declarat: „Cum se înregistrează sexul este o chestiune proprie pentru fiecare birou de poliţie. Cu toate acestea, ca regulă generală, vom accepta detaliile pe care un individ ni le oferă și le vom trata în consecință.”

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale