Autorităţile chineze investighează persoanele care au cumpărat cărţi creştine online

Autorităţile chineze investighează persoanele care au cumpărat cărţi creştine online – Stiri Crestine.ro

Autorităţile comuniste din China desfășoară o anchetă la nivel național asupra persoanelor care au cumpărat cărţi creștine dintr-o librărie online.

Proprietara librăriei „Wheat”, Zhang Xiaomai, a fost reținută la 1 septembrie sub suspiciunea de „operațiuni comerciale ilegale”. Într-un document emis de autorităţi, ea a fost acuzată că a achiziţionat literatura religioasă din străinătate, pe care a vândut-o în mod ilegal.

Magazinul vindea Biblii și alte materiale tipărite creștine. Magazinul a vândut peste 20.000 de cărţi la peste 10.000 de oameni. Peste 800 dintre aceste articole au fost clasificate de autorităţi ca fiind publicații ilegale.

Pe 29 octombrie, autoritățile au solicitat tuturor departamentelor de poliție să ia legătura cu cei care au cumpărat de la librăria Wheat. De asemenea, poliţia trebuie să şi recupereze materialele vândute.

În Xiamen, poliția a intrat ilegal în case şi a confiscat cărți, fără a urma proceduri legale adecvate.

În Guangzhou, peste 10 oficiali au intrat într-o biserică și au confiscat câteva cărți. Ulterior, au făcut presiuni asupra proprietarului clădirii, unde se aduna biserica,  și a companiei de administrare a imobilului pentru a rezilia contractul de închiriere, prin care clădirea era pusă la dispoziţia bisericii.

Toţi cei intervievaţi de poliţie se află sub monitorizare.

Comentarii

Versetul Zilei

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

Articole Recente

Urmăreștene

Video

Alte Materiale