Joc golf de la vârsta de 19 ani și încă îmi amintesc când am jucat primul meu joc de 9 găuri pe terenul Universității A&M din Texas, fără să fiu instruit dinainte. Chiar și cei mai talentați atleți ar fi sfătuiți să se instruiască înainte de a juca o partidă de golf pentru prima dată. După cum mi-am dat și eu seama că ar trebui să fac!
Golful a fost, de departe, cel mai dificil sport pe care l-am încercat vreodată și am fost hotărât să îl joc bine. Nu îmi amintesc când am reușit prima mea „pasăre”, dar îmi amintesc când am reușit primul meu „vultur” (termeni specifici jocului de golf, n. tr.) – pe terenul de golf din Breckenridge, care face parte din Open Texas. Îmi amintesc fiecare detaliu.
Una dintre provocările majore din golf este „revenirea” după ce ai avut o lovitură proastă. Deseori, auzim la TV comentatorii sportivi spunând că jucătorii au „revenit” după o lovitură nereușită la una bună. La vârsta mea, „revenirea” înseamnă deja să am o lovitură cât de cât bună după mai multe nereușite. Dar pentru că încă iubesc acest sport, „revenirea” încă îmi produce sentimente de mare încântare.
Nu suntem cu toții jucători de golf, dar cu toții putem să apreciem nevoia de „revenire” – chiar dacă nu facem parte dintr-un club de golf. Lucrul acesta l-am experimentat în mediul afacerilor în ultimii 30 de ani; probabil că am trecut cu toții pe aici. Mergem la un interviu pentru un nou loc de muncă, cu mare nerăbdare, dar altcineva este angajat. După mulți ani de muncă din greu, considerăm că merităm o promovare, însă colegul este promovat, în schimb. Investim multe ore în atragerea unui client important, așteptând să facem o vânzare majoră, dar în schimb, clientul merge la cineva dintre competitori.
De asemenea, experiențele din viața personală necesită o mentalitate de tipul „revenire”. Fie că este vorba despre o problemă de sănătate sau o criză financiară, sau dificultăți în familie, sau alte urgențe neașteptate și costisitoare, cu toții învățăm importanța de a fi în stare să „revenim” din acea încercare. Nu a fost întotdeauna ușor, însă, pentru mine, astfel de ocazii au fost memorabile și semnificative și au fost niște lecții importante despre cum să perseverez. Mai ales atunci când nu am făcut nimic deosebit ca să merităm situația negativă în care ne găsim atunci.
Dacă citim Biblia și o aplicăm pentru oportunitățile și provocările vieții de zi cu zi, descoperim faptul că primii urmași ai lui Isus Hristos au învățat cum să revină din greutăți și necazuri. Ucenicii lui Isus – aceia care I-au fost aproape în timpul lucrării Sale de pe Pământ – au trecut prin multe necazuri. Majoritatea dintre ei au murit ca martiri, și totuși, credința lor i-a făcut să persevereze în atașamentul lor pentru Hristos până la ultima lor suflare.
Un exemplu clasic îl găsim în cuvintele lui Pavel din scrisoarea sa către biserica din Filipi. El a scris:
„Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.” (Filipeni 1:20-24)
Iată ce consider că cere Dumnezeu de la noi. El nu caută neaparat martiri, ci ucenici devotați care să Îl pună pe El și pe alții deasupra propriilor nevoi. El vrea ca noi să ne „revenim” din orice situație negativă am trece și să rămânem credincioși până la final.
Autor: Jim Langley