Ziua a cincea – #Pray4Family: „Dumnezeu – ocrotitorul meu”
În predica de pe munte, Domnul Isus a zis: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi
În predica de pe munte, Domnul Isus a zis: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi
Copiii sunt asemeni lutului moale, ce va deveni acest lut, depinde de circumstanțele și condițiile în care sa aflat. Aceste circumstanțe, și semințele semănate în
Rolul femeilor în viața de familie este inestimabil. Femeia este asemeni unui fir subțire care leagă și unește toate elementele, oferind în același timp oportunitatea
Dumnezeu i-a acordat bărbatului un loc deosebit în familie. El este cel împuternicit să conducă și să ghideze, să protejeze și să ocrotească. Și, dacă
„Vreau ca buzele mele să predice Evanghelia eternă, iar mâinile mele să lucreze la construirea Împărăției Tale eterne – pentru gloria Tatălui”, acesta a fost
Marele evanghelist german Reinhard Bonnke a plecat sâmbătă, 7 decembrie 2019, în veșnicii. După 60 de ani de alergare activă în câmpul Evangheliei, în mare
În perioada, 5-11 decembrie 2019, purtăm pe mâini de rugăciune misionarii români aflați în lucrarea de traducere a Bibliei și pentru Asia de Vest. Zona
Este 1 decembrie, este zi de sărbătoare, este ziua națională a României. Fie că ne place, fie că nu ne place, ne-am născut în România
Proiectele de alfabetizare: AsiaLumi M. va călători pentru a se întâlni cu echipa din țara vecină pentru a-i ajuta să evalueze proiectele de alfabetizare cu
Ți-ai adresat vreodată această întrebare: Ce este botezul? De ce este necesar și cum ajungi până acolo? „E o declarație tangibilă a credinței și a
Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.
Creştini Români de pretutindeni