Familia unui pastor mexican se refugiază în munți după ce au fost alungaţi din locuinţa lor
Miguel Pérez Díaz împreuna cu soția sa, cei opt copii ai lor și tatăl său în vârstă de 87 de ani locuiesc într-o baracă la
Miguel Pérez Díaz împreuna cu soția sa, cei opt copii ai lor și tatăl său în vârstă de 87 de ani locuiesc într-o baracă la
Lumea întreagă urmărește în timp ce un număr record de locuitori din Hong Kong umplu străzile protestând împotriva invadării de către China a modului lor
Crimele împotriva umanității sunt una dintre cele patru tipuri de crime atroce ce sunt definite în dreptul internațional. Prima punere sub acuzare pentru crime împotriva
TIZI-OUZOU, Algeria – În ziua de marți, 6 august, poliţia algeriană a întrerupt serviciul de închinare al unei bisericii creştine, evacuând credincioşii şi sigilând clădirea
Un creștin din Coreea de Sud, ce fusese arestat în Nepal sub acuzația de „încercare de a face prozeliţi”, a fost eliberat pe cauțiune miercuri,
Autoritățile din China continuă lupta împotriva credinței creștine, de această dată au fost luate în vizor cuvinte despre credinţa creştină ce apar în cărţile pe
O femeie în vârstă de 20 de ani a fost arestată după ce a a făcut plângere la poliție că o altă femeie a împins-o
Incendiile au făcut ravagii în șase sate creștine din sudul Turciei. Incendiile, despre care mulți cred că au fost aprinse intenționat, au cuprins satele ELbegendi,
O femeie însărcinată și un copil s-au numărat printre cele patru persoane ucise în atacuri suspectate a fi comise de păstori fulani în statul Plateau
Guvernul central al Chinei și-a intensificat represiunea împotriva creștinismului în ultimele luni, făcând presiuni asupra oficialităţilor locale să afle câţi cetățeni cred în Dumnezeu și
Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.
Creştini Români de pretutindeni